1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljExpoziţie de pictură „Ouă, Icoane și Flori” la Târgu Jiu

Expoziţie de pictură „Ouă, Icoane și Flori” la Târgu Jiu

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează miercuri 24 aprilie, de la ora 12.00 în sala “Florin Isuf”, din Târgu Jiu, vernisajul expoziției „Ouă, Icoane și Flori”, semnată de Gelu Costea, Florin Hutium și Cornel Vana. Plecând de la faptul că Învierea constituie un motiv de imensă bucurie, prin această expoziție dedicată perioadei Postului Sfintelor Paști, curatorul expoziției Teodor Dădălău dorește să aducă zâmbete pe chipurile vizitatorilor care vin să vadă tablourile expuse. Absolvent al Academiei de Arte „Luceafărul” București (2000) și licențiat al Universității de Arte București, Gelu Costea este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Constanța I. În 2001, a fost distins cu Premiul Special „Alexandru Țipoia”, iar în 2002 și-a adăugat în palmares Premiul „Ștefan Dimitrescu” al Muzeului Județean Vaslui. Referindu-se la creațiile artistului, criticul de artă Alice Dinculescu, menționa: „Într-un timp al modelelor de carton sclipitor, al istoviților de goana după aur, al sufletelor moarte, Gelu Costea, pictorul născut la Sibioara de Constanța, a pornit în lume abia după ce s-a convins că are ceva de spus.ˮ

Icoane semnate de Florin Hutium

Icoanele semnate de artistul Florin Hutium arată un moment de bucurie vădită în privirile vizitatorilor la întâlnirea cu harul și cu mesajul artei armonioase prin mesaj, culoare și tehnică. „Iată ce consemna scriitorul Nicolae Băciuț despre Cornel Vana “Artistul Cornel Vana vine dintr-o poveste. Și trebuie să recunosc că pe mine, înainte de a-i cunoaște lucrările, înainte de a-i cunoaște poezia, m-a cucerit povestea. O poveste care m-a făcut să mă gândesc la resorturile intime ale declanșării actului de creație. În devenirea lui profesională, Cornel Vana a avut un accident de fabrică, uzinal, cu o perspectivă dramatică: să rămână fără brațul drept. La această dramă existențială, Cornel Vana a răspuns prin creație. Nu că ar fi vrut, ci pentru că i s-a arătat lui ”demonul”, că are o misiune de îndeplinit!” Vă așteptăm așadar la vernisarea expoziției „Ouă, Icoane și Flori”, semnată de Gelu Costea, Florin Hutium și Cornel Vana miercuri 24 aprilie 2019 la ora 12.00 în sala “Florin Isuf” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.”, a declarat Daniela Gapșea, purtător de cuvânt CJCPCT Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS