5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZeci de copii din centrele DGASPC vor petrece Sărbătorile Pascale în familie

Zeci de copii din centrele DGASPC vor petrece Sărbătorile Pascale în familie

Pregătirile speciale, care se fac de regulă în preajma sărbătorilor, sunt în linie dreaptă în toate centrele subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Spaţiile de cazare şi masă sunt supuse unui proces de igienizare specific acestei perioade, la fel şi curţile unităţilor. De asemenea, beneficiarii vor desfășura și activități instructiv-educative: colorarea de planșe cu tematică de Paști, confecționarea de felicitări, ouă și coșulețe din materiale reciclabile, utilizate ulterior pentru înfrumusețarea locațiilor. Tot în această perioadă, beneficiarii au posibilitatea de a vizita lăcașe de cult, de a participa la slujbe religioase și de a se spovedi și împărtăși. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj s-a preocupat şi în acest an să asigure un meniu pascal special beneficiarilor serviciilor sociale. Persoanele adulte şi copiii care se află în centrele subordonate DGASPC Gorj vor servi preparate tradiţionale, specifice sărbătorii Sfintelor Paşti, respectiv: ouă roșii, drob de miel, friptură de miel, salată boeuf, sarmale, piftii, cozonac și prăjituri de casă.

Daruri pentru copii

S-au primit și numeroase sponsorizări pentru beneficiari, mai multe instituții și oameni de bine donând pachete cu dulciuri, fructe, sucuri, legume, îmbrăcăminte, jucării și cărți. Trebuie precizat faptul că, în prezent, în complexurile de copii şi adulţi din subordinea DGASPC Gorj se află 621 de beneficiari, din care 263 sunt copii. În acest an, 60 de copii din sistemul de protecție specială vor petrece Sărbătorile Pascale în familiile naturale, iar doi copii vor merge la o familie care și-a manifestat dorința de a-i lua acasă în această perioadă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS