În Craiova ar urma să se vadă, în viitor, primele rezultate ale discuţiilor care au avut loc, anul trecut, între autorităţile locale şi reprezentanţii Huawei, compania chineză de telecomunicaţii acuzată în SUA de spionaj. Primarul Mihail Genoiu a dezvăluit ieri, în timpul unei conferinţe de presă în care s-a semnat contractul pentru realizarea Planului Urbanistic General al Craiovei, că întâlnirile cu cei de la Huawei nu au fost în van. Potrivit edilului, primele tehnologii în materie de Safe City, respectiv acel sistem de recunoaştere facială, vor fi implementate treptat, de probă, într-o zonă a oraşului, în speţă Craioviţa Nouă. „Ştiţi că am avut o discuţie cu cei de la Huawei, iar lucrurile nu au fost abandonate. În prezent, se lucrează la implementarea acelui sistem de gestionare a tot ce se întâmplă într-o anumită zonă, pe bază de amprentă facială, aşa cum am văzut în Shanghai şi în alte oraşe din China, şi am stabilit ca această zonă să fie Craioviţa Nouă. Chiar zilele trecute s-a făcut aşa ceva, pe baza unor investiţii ale guvernului, la Sibiu, acolo unde are loc Summit-ul liderilor Uniunii Europene. Tot centrul Sibiului este monitorizat pe bază de amprentă facială. Aşa va fi viitorul, acum doar constituim platforma pe care să se creeze viitorul digital“, a spus Mihail Genoiu.
Edilul a mai precizat că cei de la Huawei i-au sfătuit că un astfel de sistem trebuie implementat lent, pe măsură ce populaţia îl acceptă. „Cei de la Huawei ne-au spus că şi în Londra s-a procedat la fel, iar pe măsură ce populaţia şi-a dat seama că este mai sigură pe stradă cu acest sistem, a fost de acord. Totul trebuie să meargă foarte lent, pe măsură ce lumea acceptă. Până la urmă, este voinţa noastră ca locuitori, dacă vrem sau nu acest lucru. Dacă nu, îl scoatem şi gata, care e problema? Dar trebuie să ştim cum este, iar noi să alegem dacă mergem sau nu mai departe“, a afirmat Genoiu.
În luna noiembrie a anului trecut, o delegaţie formată din reprezentanţi ai Huawei România şi Huawei Europa sosea la Craiova, pentru discuţii cu privire la intenţia companiei chineze, un gigant în materie de telecomunicaţii, de a implementa în Bănie cele mai noi tehnologii de Smart City şi Safe City. Vizita venea ca urmare a deplasării efectuate în China, în perioada 8-17 octombrie, de primarul Mihail Genoiu şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, cu ocazia conferinţei Huawei Connect 2018 din Shanghai, unde edilii au fost puşi la curent cu cele mai noi tehnologii în materie de oraşe inteligente şi sigure.
Sistem de recunoaştere facială în Craioviţa Nouă?
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei