Viituri puternice în Alba. Peste 270 de locuințe au fost inundate, 46 de mașini au fost luate de viitură, iar rețele de apă, electricitate și gaz au fost distruse în urma ploilor. Pompierii au lucrat toată noaptea, iar oamenii au primit saci de dormit, apă și alimente.
Viituri puternice în Alba: sute de locuințe au fost inundate, zeci de mașini au fost luate de apă, iar rețele publice au fost distruse.
Cele mai grave situații sunt în comunele Pianu, Săsciori și Săliștea, potrivit jurnaliştilor de la HotNews.ro.
În Pianu, 18 persoane au fost salvate de către pompierii ISU Alba. S-a evacuat apa din două locuințe inundate, iar 140 de locuințe au fost afectate, patru kilometri de străzi au fost colmatate și parțial distruse. 10 autoturisme și două remorci au fost luate de viitură, un drum județean a fost afectat, la fel și rețeaua de apă potabilă, rețeaua de electricitate, rețeaua de gaz metan. Au fost inundate 190 de curți, 30 de fântâni și 200 de hectare de terenuri agricole.
În comuna Săliștea, apa a fost evacuată din 15 gospodării inundate, alte 100 fiind afectate. Șase mașini au fost luate de ape, iar rețelele de apă, electricitate și gaz metan au fost afectate. De asemenea, în comuna Săsciori, localitatea Răchita, șase persoane au fost salvate de către personal ISU.
30 de autoturisme au fost luate de viitură, 10 stâlpi de electricitate au fost distruși, iar un drum județean este afectat pe șapte tronsoane. Un pod, rețeaua de apă potabilă, rețeaua de electricitate și cea de gaz metan sunt afectate. Totodată, în localitatea Sebeșel, s-a evacuat apa din șapte gospodării inundate. Aici au fost afectate rețelele de apă potabilă, electricitate și de gaz metan.
Cetățenii au primit mesaj prin RO-ALERT
Potrivit ISU Alba, citat de Mediafax, în zona Răchita există un stoc asigurat de Crucea Roșie. Persoanele sinistrate au primit 50 de saltele, 100 de saci de dormit, 100 de pături, apă, lapte și îmbrăcăminte. Județul Alba s-a aflat sub cod portocaliu de ploi și cod portocaliu de inundații în cursul zilei de sâmbătă.