Rezultatele finale la alegerile europarlamentare urmează să fie prezentate, luni, de Biroul Electoral Central (BEC), la mai bine de o săptămână după scrutin, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Marian Muhuleţ, citat de Mediafax. Acesta a mai spus că BEC urmează să primească prin Poşta Mililară centralizarea rezultate de la trei Birouri Electorale Judeţene (BEJ), iar şedinţa Biroului Central nu a putut avea loc loc vineri din cauza restricţiilor de circulaţie dispuse în Capitală cu ocazia vizitei Papei Francisc.
Numărarea voturilor, mai anevoioasă decât în alţi ani
Astfel, următoarea şedinţă a BEC va avea loc luni, de la ora 14.00, iar rezultatele finale ale alegerilor pentru Parlamentul European vor fi anunţate ulterior. Anunţul BEC vine de la o săptămână de la data alegerilor, respectiv 26 mai, în condiţiile în care la alegerile prezidenţiale din 2014, turul al doilea de scrutin a avut loc pe 16 noiembrie, iar în patru zile au fost anunţate rezultatele finale. Tot în patru zile au fost anunţate şi rezultatele finale la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014. Ultima informare a Biroului Electoral Central a fost făcută, marţi. Astfel, rezultatele parţiale centralizate după numărarea a aproximativ 96 % dintre voturile exprimate la alegerile europarlamentare, iar cifrele sunt: PNL- 26,89%, PSD-22,89 %, USR-PLUS-21,78%.
Peste 5,8 milioane de oameni au răspuns pozitiv la Referendum
Pro România a obţinut 572.515 voturi (6,57%), UDMR are 472.359 de voturi (5,42%), PMP a obţinut 500.549 de voturi (5,75%).
Totodată, potrivit datelor BEC, la referendumul pe teme de justiţie, aproape 6 milioane de alegători au votat „Da” pentru întrebările de pe buletinele de vot, arată reprezentanţii BEC.
Conform instituţiei, la referendumul pe teme de justiţie, din 7.229.939 de participanţi, 5.864.980 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie.
La întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, 5.745740 de răspunsuri au fost favorabile.
În ceea ce priveşte refernedumul, pentru a fi considerat valid trebuie să treacă de pragul de prezenţă de 30%, dar şi de cel privind voturile valide.