Alexandru Arșinel a făcut transplant în aceeași zi în care se înscrisese pe lista de așteptare, scrie Hotnews. El a fost supus unui transplant de rinichi în anul 2013, la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj. Instituţia era condusă la acea vreme de medicul Mihai Lucan.
Practic, Arșinel a primit codul CUIANT (codul de înregistrare în Registrul Național de Transplant) pe data de 28 august 2013, fiind operat în aceeași zi. Dezvăluirile au fost făcute de deputatul USR Emanuel Ungureanu, denunțătorul medicului Mihai Lucan.
Informația a fost dezvăluită de Emanuel Ungureanu astăzi, la Interviurile HotNews LIVE. Aceasta apare într-un document oficial al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj.
„Când am făcut plângerea, nu știam că Arșinel nu a stat pe lista de așteptare nici măcar o singură zi“
„În 2013, când conduceam Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru”, de care mă ocup şi acum, și am făcut plângere penală împotriva Institutului de Urologie și Transplant Renal din Cluj și împotriva lui Mihai Lucan și a Agenției de Transplant, nu știam că Arșinel nu a stat pe lista de așteptare nici măcar o singură zi. El a primit codul CUIANT în aceeași zi. În mod flagrant s-a încălcat legea pentru că e un VIP. O persoană care putea să aducă publicitate profesorului Lucan, să primească un rinichi peste rând”, a adăugat Emanuel Ungureanu.