130 de ani de la moartea lui Eminescu se vor comemora sâmbătă, 15 iunie, în Parcul Copou din Iaşi. În cadrul evenimentului vor participa o serie de poeţi consacraţi de pe ambele maluri ale Prutului. Manifestarea este organizată de către Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Evenimentul urmează să înceapă de la ora 17.00, în faţa bustului poetului Eminescu din Parcul Copou, potrivit Ziarului de Iaşi.
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova) a fost un poet, prozator și jurnalist român. El a fost socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale. Creația sa aparține unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, descoperea paradigma modernismului.
Eminescu, filozof
Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în 1902.
Activitatea publicistică
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfăşurat în două etape. Pe lângă creaţia poetică şi cea în proză, a publicat în revistele vremii articole şi cronici culturale, dar şi articole politice, potrivit Wikipedia.
În 1870 a trimis revistei „Familia” articolul „Repertoriul nostru teatral”, iar gazetei „Federaţiunea” articolele „Să facem un congres”, „În unire e tăria” şi „Echilibrul”, sub pseudonimul Varro.
Revista „Convorbiri literare” îi publică în 1875 comentarii cu privire la volumul „Pseudo-cynegeticos” de A. I Odobescu, conform „Dicţionarului general al literaturii române” (Editura Universul Enciclopedic, 2005). Un an mai târziu, devine redactor la „Curierul de Iaşi”.
Activitatea cea mai bogată a avut-o în redacţia ziarului „Timpul”, publicaţie care a apărut pentru prima dată la Bucureşti, la 15 martie 1876. În ianuarie 1877, redacţia ziarului era preluată de Titu Maiorescu, iar Ioan Slavici devenea responsabil cu partea literară şi cu politica externă. În aprilie, Maiorescu s-a retras de la conducerea ziarului, care a rămas astfel în sarcina lui Slavici, Gr. H. Grandea şi G.I. Pompilian.
Jurnalul trecea prin momente dificile din punct de vedere financiar. Văzându-se fără resurse financiare şi umane pentru a continua activitatea publicistică la „Timpul”, Slavici îl cheamă pe Eminescu de la Iaşi. La începutul lui octombrie 1877, o telegramă trimisă de Maiorescu îi comunica poetului oferta de a intra în redacţia publicaţiei conservatoare din capitală. Intrarea poetului în redacţia publicaţiei bucureştene marchează un moment de răscruce în cariera jurnalistică a acestuia. Aici desfăşoară vreme de şase ani cea mai intensă activitate publicistică.
O voce puternică în presa vremii
Între primele articole publicate la „Timpul” se numără seria „Icoane vechi şi icoane nouă”, „Bălcescu şi urmaşii lui”, „Arboroasa”. În februarie 1880, Eminescu este numit redactor-şef, funcţie pe care o va ocupa până la sfârşitul anului 1881, când devine responsabil cu paginile de politică. Majoritatea articolelor publicate de Eminescu în „Timpul” nu sunt semnate, iar unele texte semnate apar sub pseudonimele „Fantasio” sau „Varro”. Poetul semnează cu numele său un singur articol, „Materialuri etnologice”, în aprilie 1882, precizează revistatimpul.ro.
Eminescu s-a distins în presa vremii „printr-un discurs bine argumentat, prin erudiţie şi bogăţia mijloacelor de expresie, prin libertatea de gândire şi exprimare, prin refuzul de a-şi alinia scrisul la ideologia conservatoare şi la interesele de partid, urmărind redarea cu obstinenţă a adevărului, chiar şi atunci când acesta intra în contradicţie cu poziţia conducătorilor publicaţiei”, precizează revistatimpul.ro.
În noiembrie 1888, Eminescu începe să colaboreze la „România liberă”, revenind în gazetărie, după o întrerupere de mai bine de cinci ani. De la „România liberă”, Eminescu trece la „Fântâna Blanduziei”, unde colaborează în decembrie 1888 şi în ianuarie 1889.
Destin curmat mult prea devreme
Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
