8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVal de caniculă peste România

Val de caniculă peste România

Val de caniculă peste România prognozează meteorologii pentru acest weekend. Urmează o încălzire accentuată a vremii, cu valori maxime de 32 – 34 de grade, în unele regiuni.

Vineri, vremea va fi deosebit de caldă, caniculară pe arii restrânse în nord-vest și izolat în sud-estul țării. După-amiaza disconfortul termic va fi ridicat, cu precădere în zonele de câmpie, iar indicele temperatură-umezeală va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 29 și 35 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, mai ales după-amiaza și seara, local la deal și la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului, mai ales în sud-est. Vor fi cantități de apă izolat mai însemnate și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-estice, dar de scurtă durată și în timpul ploilor.

Vremea pe regiuni

În regiunile intracarpatice, vreme deosebit de caldă cu maxime peste 30 de grade chiar și în depresiunile Transilvane, până la 35 de grade la Oradea și Satu Mare. Disconfortul termic va fi accentuat.
Averse și descărcări electrice, vor fi mai ales după-amiaza și seara, local la deal și la munte și pe arii restrânse în restul zonei.
Şi în sud, fenomene de instabilitate vor fi prezente la deal și la munte după-amiază și izolat în Bărăgan. Maximele sunt și aici ridicate, în general între 32 și 34 de grade.
În Dobrogea, e soare dar sunt și ceva înnorări și pe arii restrinse după amiaza, averse și descărcări electrice. 32 de grade la amiază la Tulcea și 29 grade la Constanța.
Moldova nu face excepție, și aici e foarte cald, peste 30 de grade la amiază până la 34 de grade la Focșani. Aversele și descărcările electrice de după amiaza și seara vor fi prezente la munte și pe arii restrinse la șes, cel mai probabil în jumătatea de sud.

Vremea sâmbătă și duminică

Sâmbătă, vremea deosebit de caldă pentru această dată, caniculară în regiunile nord-vestice. Disconfortul termic va fi accentuat, îndeosebi în zonele de câmpie unde indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime, peste 30 de grade în aproape toată țară ajung la 36 de grade la Oradea și Satu Mare. După-amiaza și seara se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului local la deal și munte și în sud-est și pe suprafețe mici în restul țării. Aversele vor avea și caracter torențial, cantitățile de apă vor fi izolat mai însemnate și vor fi posibile căderi de grindină.

Duminică vremea nu se schimbă semnificativ, tot foarte cald cu disconfort termic accentuat. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 36 de grade, cu cele mai mari valori tot în Câmpia de Vest. Vor fi averse după-amiaza și seara local în zonele montane și submontane și pe arii restrânse în rest, cu precădere în sudul țării. Izolat vor fi cantități de apă mai însemnate și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS