6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Acasă Actualitate Regizorul Bobby Păunescu, premiat la Craiova

Regizorul Bobby Păunescu, premiat la Craiova

0
Regizorul Bobby Păunescu, premiat la Craiova

Cea de a VII-a ediţie a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“ şi-a deschis, ieri, porţile în cetatea Băniei. Festivitatea de deschidere a sărbătorii eminesciene a fost marcată de acordarea Premiilor Academiei Internaţionale „Mihai Eminesu“. Regizorul Bobby Păunescu, una dintre personalităţile remarcabile ale vieţii culturale, a fost premiat în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă din Craiova. 

 Despre anvergura evenimentului și despre diversitatea spațiului din care provin invitații la eveniment a vorbit prof. univ. dr. Ion Deaconescu, președintele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu“.„Vă urez bun venit la cea de a VII-a ediţie a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“. Mulţumesc pentru eforturile pe care le-aţi făcut, să fiţi prezenţi, astăzi, la Craiova. Întrebându-mă, nu de puţine ori, cum reuşiţi să străbateţi câteva continente ca să ajungeţi în oraşul lui Brâncuşi şi al lui Sorescu. Este un gest pe care noi îl apreciem. Știind că nu este uşor să consumi cultură; în special poezie, în această perioadă extrem de tulbure pentru toată lumea“, a declarat Ion Deaconescu.

Filmul ” Moartea domnului Lăzărescu” este considerat întemeietorul valului românesc de film

Premiul pentru regie de film a fost acordat regizorului, producătorului, scenaristului şi omului de afaceri Bobby Păunescu. Acesta este producătorul peliculei „Moartea domnului Lăzărescu“, film considerat întemeietorul valului românesc de film. Pelicula a câştigat „Un Certain Regard“ la Festivalul de film de la Cannes, 2005. În 2008, Bobby Păunescu a produs filmul de scurt metraj „Megatron“, cu care a câştigat Palme d`Or pentru scurt metraj.


Un premiu cu dublă însemnătate

Pentru Bobby Păunescu acest premiu are o mare însemnătate atât spirituală, cât şi profesională. În primul rând, faptul că a fost la Craiova şi că a participat la Festivalul de Poezie „Mihai Eminescu“ reprezintă pentru el simboluri foarte puternice. „În primul rând, tatăl meu este din zonă. În al doilea rând, Mihai Eminescu, pe lângă faptul că este un mare poet, este un exemplu pentru toţi cetăţenii acestei ţări. El nu este doar un poet, cum îl ştim cu toţii, el este acel mare luptător care a încercat, prin tot ceea ce a putut, atât prin poezie, cât şi prin literatură, prin jurnalism şi prin economie, să ridice ţara“. 

Bobby Păunescu a pus accent pe latura economică a complexităţii creaţiei eminesciene. „Economia modernă a Braziliei are la bază definiţiile unei descoperiri economice făcute de Mihai Eminescu. Lucru pe care, de fiecare dată, la Zilele Naţionale ale Braziliei, ambasadorul acestei ţări la Bucureşti îl aminteşte. Poetul este un personaj extraordinar de complex. Una dintre asociaţiile principale pe care o conduc se numeşte Asociaţia Română Mândră Între Stele (ARMIS). Denumire care vine sigur din „Luceafărul“ şi face referire directă la Mihai Eminescu“, a declarat Bobby Păunescu.

Bobby Păunescu: „Globalismul pierde din ce în ce mai mult în favoarea unei vieţi îndreptate spre identitatea naţională“

Regizorul a pus în oglindă viaţa trăită de marele poet şi viaţa trăită de noi, în prezent, găsindu-i un numitor comun. „Sigur că avem foarte mulţi oameni de cultură, care de-a lungul istoriei au arătat foarte mult pe plan naţional şi internaţional. Însă Eminescu, tocmai prin caracterul lui naţional de patriot, a ţinut acest spirit nou. Ceea ce el trăia la momentul respectiv, ceea ce el numea la vremea aceea cosmopoliţi, astăzi sunt globalişti. Trăim, practic, aceleaşi momente. Globalismul pierde din ce în ce mai mult în favoarea unei economii şi a unei vieţi îndreptate spre identitatea naţională a fiecărui stat“, a precizat regizorul.

Bobby Păunescu: „Fiecare premiu este foarte important. ”

Pentru Bobby Păunescu, fiecare premiu este foarte important. Fie că este acordat de o asociaţie mică, fie de către una de mare anvergură. „Acest premiu înseamnă enorm. Orice premiu, orice distincţie, că este dat de o asociaţie mică sau de una mare, cum este cea de aici, este foarte important.  Am câştigat premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film), care se dă de două ori pe an. Se acordă o dată pentru debutanţi şi o dată pentru regizorii consacraţi. L-am câştigat ca debutant. Am câştigat la Londra, la Buenos Aires, la Seul, în China, la Cannes, la Veneţia. De fiecare dată când iei un premiu ai aceleaşi emoţii“, a mai spus regizorul.

Bobby Păunescu: „Ne vom implica din ce în ce mai mult în viaţa socială“

Despre Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“, regizorul Bobby Păunescu a afirmat că este în continuă dezvoltare cultural. Ceea ce va genera o creştere puternică a culturii în România. „Este un festival care deja a ajuns la o anumită maturitate şi se va dezvolta. Cred că este obligaţia noastră, a tuturor celor care activăm în acest domeniu cultural, să participăm cât mai mulţi. Astfel încât să se readucă acest suflu pentru cultură“, a susţinut acesta.

Bobby Păunescu a afirmat că, în viitor, va realiza tot ceea ce îşi va propune, aşa cum s-a întâmplat şi până acum şi se va implica din ce în ce mai mult în viaţa socială.„Deocamdată, sunt foarte implicat în producţia de film. Avem două filme americane destul de mari în studiourile pe care le deţinem la Bucureşti, la Buftea. Sunt cele mai mari studiouri de film din Europa Centrală şi cea de Est. Sunt Preşedintele Patronatului Industriei Cinematografice din România şi am reuşit tot ceea ce ne-am propus şi anume o legislaţie cât mai permisivă pentru producţiile mari internaţionale care să vină aici şi să dezvoltăm industria cinematografică din România. Acum ne vom implica din ce în ce mai mult în viaţa socială“, a încheiat acesta.

 Alte şase premii oferite în cadrul deschiderii Festivalului Mondial de poezie „Mihai Eminescu“ 

Premiul pentru poezie a fost acordat poetului Zhao Lihong, din China, a cărui poezie atinge dimensiuni aproape universale, pentru pluralismul emoţiilor şi al sensibilităţii lirice ce caracterizează trăiri şi sentimente profunde.

Premiul pentru Opera Omnia i-a fost acordat lui Geo Vasile.
Premiul de excelenţă în artă i-a fost acordat maestrului caricaturist Ştefan Popa Popa`s.
Nicolae Dabija a primit Premiul pentru proză, iar Tudor Barbu a fost distins cu Premiul pentru jurnalism. Premiul pentru traducere i-a fost acordat lui Baki Ymeri.