6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBoala Hodgkin - cauze și simptome

Boala Hodgkin – cauze și simptome

Boala Hodgkin este un cancer al sistemului limfatic, care face parte din sistemul imunitar. Celulele sistemului limfatic se înmulțesc anormal și se răspândesc dincolo de acesta. Pe măsură ce boala progresează, aceasta afectează capacitatea corpului de a lupta împotriva infecțiilor. Limfomul Hodgkin afectează nodulii limfatici de la nivelul gâtului, zonei axilare și inghinale.

Deocamdată, cauzele exacte de apariție a limfomului Hodgkin nu sunt cunoscute. Boala începe atunci când o celulă de luptă împotriva infecțiilor numită limfocite dezvoltă o mutație genetică, notează clicksanatate.ro.

Factorii de risc

Vârsta este unul dintre factorii de risc ai bolii. Limfomul Hodgkin este cel mai adesea diagnosticat la persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 35 de ani și cei peste 55 de ani.
Istoricul familiei este un alt factor de risc. Dacă un membru al familiei a fost diagnosticat cu limfomul Hodgkin sau cu limfom non-Hodgkin, atunci există risc crescut de a dezvolta boala.
Bărbații sunt puțin mai susceptibili de a dezvolta limfom Hodgkin decât femeile. Totodată, persoanele care au suferit de boli cauzate de virusul Epstein-Barr, cum ar fi mononucleoza infecțioasă, au un risc crescut de a dezvolta limfomul Hodgkin.

Simptome

Noduli limfatici umflați, stare permanentă de oboseală, febră, transpiraţii în timpul nopții sunt doar câteva dintre simptomele bolii. Acestora li se adaugă pierderea inexplicabilă în greutate,
senzație de mâncărime, creșterea sensibilității la alcool sau a durerii în ganglionii limfatici după consumul de alcool.

Tratament

Scopul tratamentului limfomului Hodgkin este distrugerea celulelor maligne și inducerea remisiei bolii, cu afectarea minimă a țesutului sănătos, și cu apariția cât mai redusă a reacțiilor adverse la tratament, a complicațiilor și a sechelelor pe termen lung. De-a lungul terapiei, pacienții sunt sfătuiți să discute cu medicul personal orice reacție adversă pe care o vor resimți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS