A X-a ediție a Competiţiei Naţionale Cupa DHS, la Craiova, îşi deschide porţile sâmbătă, 22 iunie, începând cu ora 10:00, în Piața ”Mihai Viteazul”. Competiţia este dedicată elevilor din clasele V-VIII. Cupa DHS este organizată de Eurosport DHS cu sprijinul Băncii Raiffeisen și Ford România.
La startul competiției se vor alinia 160 elevi participanți, formând 40 de echipe, adică finaliştii etapelor judeţene din toate reşedinţele de judeţe.
Etapa județeană a competiției s-a desfășurat în perioadaCompetiţia s-a desfăşurat în etape judeţene în perioada 04 aprilie – 07 iunie şi a adunat la start peste 4.300 de elevi din toata ţara, dornici să câştige premiile oferite de organizatori.
Premiile vor fi decernate în data de 23 iunie, începând cu ora 16:30, celor mai merituoşi participanţi în cadrul unui spectacol oferit de organizatori pentru toţi concurenţii si vizitatorii prezenţi.
Probele competiţiei
În cadrul competiţiei, concurenţii trebuie să treacă prin doua probe, una teoretică şi una practică. Pentru început, vor da dovada că ştiu regulile de circulaţie şi vor primi întrebări despre istoria bicicletei; despre modelele de biciclete produse de compania organizatoare, cât si din legislaţia rutieră. Trecuţi de acest hop, la a doua probă se vor urca pe şa şi vor parcurge un traseu cu bicicleta în poligon, unde vor arăta îndemânarea pe bicicletă.
Elevii vor participa în echipe mixte de 4 persoane (2 fete şi 2 băieţi), însoţiţi de un profesor coordonator.
Toţi participanţii, elevi şi profesori, vor primi premii şi cadouri din partea organizatorilor, indiferent de rezultatele obţinute, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
Proiectul îşi propune să promoveze atât un mod de viaţă sănătos, prin mişcare, cât şi să ajute la prevenirea producerii de accidente de circulaţie în rândul elevilor, prin însuşirea corectă a regulilor de circulaţie şi prin respectarea lor. Pe termen lung, ţelul acestui tip de proiecte este creşterea numărului de cercuri şi cluburi de ciclism şi ciclo-turism pe
lângă şcolile din România.