2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDarius Vâlcov scapă de măsura controlului judiciar

Darius Vâlcov scapă de măsura controlului judiciar


Darius Vâlcov scapă de măsura controlului judiciar, din cauza căreia nu putea părăsi localitatea de domiciul, Slatina. Măsura a fost dispusă de procurorii DIICOT în dosarul în care Vâlcov este cercetat pentru publicarea protocolului de colaborare între SRI şi Parchetul General.

Decizia luată vineri de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.
„În baza art. 213 C.pr.pen., admite plângerea formulată de inculpatul V.D.B.. Revocă măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul V.D.B prin ordonanţa nr. 2922/D/P/2018 din data de 18.06.2019 a Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism”, se arată în hotărârea CAB.

Scandal Vâlcov – protestatarul Ceauşescu

Pe toată durata procesului, un protestatar #rezist a urlat injurii, iar la ieşire mai mulţi contestatari i-au pus bani în cap lui Vâlcov. Polițiștii au intervenit pentru a preveni inflamarea situaţiei.
Darius Vâlcov s-a prezentat la Secţia 14 de poliţie pentru a depune o plângere, după ce protestatarul Marian Moroşanu „Ceauşescu” l-a huiduit la ieşirea din Curtea de Apel Bucureşti şi a aruncat cu bani, strigându-i că va ajunge la puşcărie. La poliţie s-a prezentat şi protestatarul, potrivit Mediafax.
„O să fii coleg de celulă cu Dragnea! De ce ai furat? De ce îţi baţi joc de o ţară? Tot la puşcărie ajungi, tot lângă Dragnea. Faceţi bugetul din camera de puşcărie. (…) Ia bani”, i-a strigat protestatarul Marian Moroşanu „Ceauşescu”, după ce Darius Vâlcov a ieşit din Curtea de Apel Bucureşti, unde a contestat controlul judiciar.

Ce spune Ceauşescu

Protestatarul a aruncat cu o bancnotă de 1 leu în Vâlcov.
La secţia de poliţie a fost şi Marian Moroşanu: „Am înţeles că o să depună o plângere pentru că l-am agresat. Am întrebat: cum l-am agresat? Sexual sau verbal? Eu nu. Aştept să văd dacă o să mă cheme, dacă îmi dă amendă. Încă nimic, am aşteptat un proces verbal, pentru că domnul penalul Vâlcov a cerut protecţie şi să meargă la secţie pentru a depune plângere împotriva mea. Acolo a zis: Uitaţi ce-mi face. (…) Ei (poliţiştii, n.r.) nu ştiau cine este. Dacă eram în locul lor, ce făceam eu? Îi puteam cătuşele. Nu trebuie să mai fie în libertate”, a spus protestatarul la ieşirea din secţia de poliţie.
Întrebat de ce l-a huiduit pe Vâlcov, Moroşanu a spus că nu îl poate ierta.
„Un condamnat penal şi-a bătut joc de o ţară. Auziţi, el spune că vrea să fie lăsat liber. Nu pot să las un asemenea penal liber. Niciodată. Urmează toţi condamnaţii penali din politică. Să plece toţi să ne lase în pace. Eu nu fac dreptate pe stradă, doar îi spun unei persoane care este condamnată că trebuie să se retragă din funcţiile politice”, a mai spus acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS