2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSenatorul PSD, Șerban Nicolae, a depus un proiect de lege ce prevede pedepse mai mari pentru frauda la vot

Senatorul PSD, Șerban Nicolae, a depus un proiect de lege ce prevede pedepse mai mari pentru frauda la vot

Senatorul PSD Șerban Nicolae a depus, la Senat, în procedură de urgență, un proiect care prevede pedepse mai mari pentru fraudarea votului, respectiv pedepsele care sunt în prezent, între șase luni și 3 ani, mărindu-se între 3 și 10 ani pentru votul multiplu sau cu act de identitate fals, transmite hotnews.

Inițiativa legislativă a senatorului PNL vizează modificarea articolului 387 din Legea 289/2009 privind Codul penal.
„ Fapta persoanei care votează: fără a avea acest drept; utilizând un act de identitate fals; de două sau mai multe ori la același scrutin- se pedepsește cu închisoare de la trei la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”; prevede proiectul de lege al social-democratului

În legea în vigoare este prevăzut că „fapta persoanei care votează: fără a avea acest drept; de două sau mai multe ori; prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi”.

O altă modificare vizează persoanele care utilizează buletine de vot falsificate.
„Fapta persoanei care votează: prin interzicerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător; utilizând buletine de vot falsificate- se pedepsește cu închisoare de la unul la cinci ani și interzicerea exercitării unor drepturi”, conform inițiativei legislative a lui Șerban Nicolae.

În forma în vigoare a Legii, această faptă se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Lunea trecută, Nicolae a declarat că Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) „nu mai are ce căuta în procesul electoral”, adăugând că ar trebui să se revenă la formula declarației pe proprie răspundere atunci când votezi pe liste suplimentare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS