8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăut, fără permis şi cu 127 km/h, un oltean a fost prins cu focuri de armă

Băut, fără permis şi cu 127 km/h, un oltean a fost prins cu focuri de armă

Un bărbat, de 42 de ani, din Grădinari, judeţul Olt, a fost prins după ce poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare.

Astă seară, în jurul orei 20.00, polițiștii rutieri au depistat, cu ajutorul aparatului radar, pe DN 64, în comuna Grădinari, un autoturism care se deplasa cu viteza de 127 km/h.

Întrucât conducătorul auto nu a respectat semnalul regulamentar de oprire, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia. Oamenii legii au efectuat trei focuri de avertisment, cu arma din dotare.

În urma focurilor de armă, unul în plan vertical și două asupra pneurilor, nu au rezultat victime sau pagube materiale.

Polițiștii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta prezenta o concentrație de 0.93 mg/ L alcool pur în aerul expirat.

Olteanul a fost condus la spital pentru a i se recolta probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS