2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateRemedii rapide pentru arsuri

Remedii rapide pentru arsuri

Când te arzi sau te opăreşti uşor, nu este nevoie să apelezi neapărat la serviciile de urgenţă, mai ales pentru că există remedii rapide, ce ajută la vindecare. În primul rând, o arsură se bagă sub jet de apă rece. Acest lucru răceşte pielea, stopează arsura şi ameliorează durerea. În al doilea rând, este nevoie de a trata zona sau zonele cât mai rapid şi eficient. Află din articol care sunt remediile rapide pentru arsuri.

Este bine de ştiut, doar zonele mici şi afectate superficial de arsură sunt tratabile acasă. Orice altă rană din cauza arsurii, care este mai profundă, trebuie tratată la spital. Dacă, totuşi, consideraţi că nu v-aţi rănit prea rău, puteţi urma sfaturile rapide pentru arsuri. Imediat după accidentul în urma căruia s-a produs arsura, se va ţine zona afectată sub jet de apă rece. Dacă nu aveţi apă în zonă, folosiţi orice, precum lapte, ceai rece, zăpadă. Este bine să ţineţi arsura cel puţin 20 de minute în apă sau lichid rece. Atunci când apar inflamaţii, se înlătură bijuterii, haine sau alte accesorii care pot strangula pielea, notează clicksanatate.ro.
Arsura se poate înveli cu o folie transparentă sau pungă de plastic, peste care se pune un prosop înmuiat în apă rece sau chiar gheaţă. Acest bandaj temporar este menit să împiedice infectarea şi apariţia altor complicaţii. Dacă apar băşici, aveţi grijă să nu se spargă, ele reprezintă stratul de protecţie. Dacă se sparg, curăţaţi cât mai bine zona şi acoperiţi cu un bandaj, dar nu foarte strâns, pentru a permite rănii să se vindece.

Suc de aloe vera sau unguent cu aloe

Un remediu simplu şi rapid, dar şi eficient este gelul proaspăt de aloe vera. Rupeţi o frunză de aloe şi puneţi sucul pe rană, de câteva ori pe zi. Se va vindeca foarte rapid şi nu va lăsa urme grave. Și crema, și gelul de aloe vera sunt la fel de bune, asta dacă nu aveţi planta în casă.
Florile de muşeţel sunt excelente pentru arsuri. Crema sau unguentul de muşeţel se aplică direct pe rană câteva zile bune. Se poate, de asemenea, să se îmbibe o compresă de bumbac în ceai de muşeţel foarte concentrat. Alungă durerea, vindecă, dezinfectează şi calmează zona afectată de arsură sau opăreală.
Unguentul de gălbenele este un alt remediu foarte bun pentru arsuri, dar şi pentru orice alt tip de rană uşoară deschisă. Se aplică de câte ori este nevoie şi nu are efecte secundare.

Ulei sau unguent de sunătoare şi tinctură de propolis

Folosiţi comprese îmbibate în ceai răcit de soc, gălbenele şi rocoină. Compresele se aplică de trei ori pe zi. Efectele se vor vedea imediat, rana se vindecă mai uşor, iar durerea dispare. Florile galbene de sunătoare sunt renumite pentru puterea lor de a vindeca arsurile sau rănile de pe piele. Folosiţi unguent de sunătoare, ulei de sunătoare sau chiar comprese înmuiate în ceai de sunătoare. Toate acestea conţin substanţa activă ce ajută la vindecarea rănilor, şi anume hipericina.

Uleiul de cocos, excelent pentru arsuri

Şi uleiul de cocos este excelent pentru arsuri. Acesta este bogat în acizi graşi, vitamina E, acid lauric, acid miristic, compuşi ce au proprietăţi antifungice şi antibacteriene.
Mierea şi tinctura de propolis sunt alte remedii naturale foarte eficiente pentru arsuri, dar mai ales pentru opărire. Dacă nu sunteţi alergic la propolis, tinctura este una dintre cele mai rapide şi eficiente remedii. Vindecarea rănii se poate vedea cu ochiul liber. Imediat cum se va pune tinctură de propolis pe o arsură, se va retrage rana.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS