O femeie, de 48 de ani, bănuită de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, a fost reținută aseară de polițiștii din Târgu Jiu. Aceasta este din municipiul Piteşti, judeţul Argeş.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la data de 27 iunie, aceasta a abordat pe raza municipiului Târgu Jiu, o tânăra de 20 de ani, din oraşul Târgu Cărbuneşti şi, sub pretextul că doreşte „să-i ghicească viitorul”.
I-a furat bijuteriile
Femeia i-a solicitat să pună mai multe bijuterii într-o hârtie. Este vorba de un lănțișor cu pandantiv din aur, o brățară cu pandantiv din aur și un inel din argint. Ulterior, după ce a desfăcut hârtia, tânăra a constatat că bijuteriile îi fuseseră sustrase și a sesizat organele de poliție.
În cursul acestei zile, femeia bănuită de înşelăciune urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Bunurile sustrase au fost recuperate integral de către polițiști și restituite persoanei vătămate.