2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCriminalul din Făget a folosit o bâtă în timpul atacului. A lovit cinci persoane, dintre care una ucisă, alta în comă

Criminalul din Făget a folosit o bâtă în timpul atacului. A lovit cinci persoane, dintre care una ucisă, alta în comă

Criminalul din Făget și-a atacat victimele cu o bâtă, și nu cu un cuțit, așa cum fusese anunțat inițial. În total, bărbatul, a lovit cu bâta, cu pumnii și cu picioarele cinci persoane, dintre care una a fost ucisă în parc, iar a șasea victimă a fost lovită cu mașina. Atacatorul a reușit să fugă, fiind căutat de către polițiști, potrivit hotnews.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, în total, Ionel Boldea a agresat șase persoane, iar una dintre victime și-a pierdut viața.

Un bărbat a murit, iar femeia a suferit răni grave

Individul de 33 de ani a mers în parcul din orașul Făget, unde, din senin, a atacat un bărbat și o femeie, soț și soție, care făceau jogging. I-a lovit cu pumnii și cu picioarele, dar și cu o bâtă. Ca urmare a loviturilor primite, bărbatul a murit, iar femeia a suferit răni grave, fiind în comă. Cei doi soți atacați aveau 57 de ani bărbatul și 59 femeia.

Apoi, potrivit polițiștilor, bărbatul a plecat către localitatea Temerești cu bicicleta cu care venise în parc, pe care nu a furat-o, așa cum fusese informația inițială. Pe drum, tânărul a întâlnit un tractor în care se aflau două persoane – o femeie și un bărbat care mergeau la câmp. Individul i-a bătut și pe aceștia, apoi s-a întâlnit cu o femeie aflată în cârje, pe care, de asemenea, a lovit-o.

Criminalul a furat şi o maşină cu care o lovit un alt bărbat

La un moment dat, bărbatul a ajuns în curtea unui localnic din Temerești, de unde a furat o mașină. În momentul în care a vrut să iasă din curte cu autoturismul, individul a lovit cu mașina un alt bărbat.

Mașina furată de agresor a fost găsită abandonată la intersecția drumului ce leagă localitatea timișeană Temerești de localitatea arădeană Birchiș. Poliția Timiș precizează, într-un comunicat de presă, fără a oferi alte detalii, că pentru prinderea bărbatului polițiștii au tras trei focuri de armă asupra autoturismului.

Niculina-Claudia Julea, medic primar la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara, a declarat pentru Mediafax că trei dintre victimele bărbatului, toate lovite cu bâta, au ajuns în unitatea medicală. Printre acestea se numără și soția bărbatului ucis în parcul din Făget, care a fost transportată la Timișoara cu elicopterul SMURD, fiind în comă.

„Au fost aduse la Timișoara trei femei, vârstnice toate trei. Una este în stare gravă, în comă, intubată. Cea de-a doua este tot în stare gravă, nu este intubată, este conștientă, cooperantă, cu traumatism cranio-cervical și de torace superior. Cea de-a treia pacientă are un traumatism cranian mai ușor. Toate trei pacientele au fost agresate cu o bâtă, nu sunt înjunghiate. Una dintre ele, cea cu traumatism cranio-cervical, după ce a fost lovită cu bâta, agresorul i-a înfipt-o în gât”, a afirmat medicul Niculina-Claudia Julea.

Deocamdată, nu se știe care sunt cauzele care au determinat comportamentul bărbatului, nefiind exclusă posibilitatea ca acesta să fi consumat alcool sau droguri. Atacatorul este recidivist și a mai fost cercetat în trecut pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

Tion.ro scrie că în zona Făget au fost trimiși aproximativ 200 de polițiști pentru a participa la căutarea criminalului. Printre aceștia se află și luptători de la forțele speciale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS