Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Senatului României să formuleze cererea de urmărire penală faţă de un fost ministru. În prezent acesta este senator în Parlamentul României. Este vorba de fostul ministru al Sănătăţii Florian Bodog.
Potrivit DNA, Bodog este suspectat de posibile fapte de corupţie legate de modalitatea în care ar fi angajat o consilieră în perioada mandatului său. Ancheta are la bază o plângere legată de felul în care respectiva consilieră ar fi fost angajată.
DNA a transmis, joi, un comunicat de presă în care arată că procurorii DNA „desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului”.
Consiliera a primit salariu necuvenit
În perioada februarie 2017 – ianuarie 2018 demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcţia de ministru), deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară.
Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obţinut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 de lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.
În ceea ce îl priveşte pe demnitar, actualmente senator, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals intelectual, ambele în formă continuată, este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Senatului. În acest sens, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al PICCJ documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide.
Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea urmăririi penale şi pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să îşi formuleze apărările într-un cadru procesual legal, mai arată DNA.