A murit Eva Mozes Kor, supravieţuitoare a experimentelor făcute pe gemeni de doctorul german Mengele. Tragicul eveniment a avut loc joi, în timpul unei vizite la Cracovia. Anunţul a fost făcut pe site-ul muzeului fondat chiar de ea – CANDLES Holocaust Museum and Education Center, scrie Agerpres.
Originară din Porţ, judeţul Sălaj,
Eva Mozes Kor a revenit în satul natal, Porţ, judeţul Sălaj, în 2014, la şapte decenii de la deportarea sa în lagărul de la Auschwitz. Cu acest prilej, a revăzut locurile unde a copilărit. În faţa locului unde s-a aflat casa familiei sale au fost montate cinci plăcuţe Stolpersteine, în cadrul unui proiect de comemorare a victimelor nazismului.
Ea a revenit în Sălaj în octombrie 2018. Cu acest prilej a rememorat, la Muzeul Memorial al Holocaustului din Şimleul Silvaniei, în faţa a peste 100 de elevi şi profesori din localitate, o parte din experienţele traumatizante trăite în lagărul de concentrare. Ea a împărtăşit celor prezenţi învăţămintele pe care le-a tras după peste opt decenii de existenţă.
Eva Mozes Kor şi sora ei geamănă, singurele supravieţuitoare din familie, în lagăr
Eva şi sora ei geamănă, Miriam, s-au născut în 1934 în satul Porţ, în singura familie de evrei din localitate. Membrii familiei sale au fost deportaţi în 1944 la Auschwitz. Exceptând gemenele, familia Mozes a fost exterminată în lagărul de concentrare german. Eva şi Miriam fiau fost lăsate în viaţă pentru a fi supuse, de către medicul Mengele, la experimente genetice. Alte1.500 de perechi de gemeni au fost supuse aceloraşi orori.
Gemenele au fost eliberate din lagăr de către armata rusă în ianuarie 1945. Miriam a decedat în anul 1993, din cauza unei forme rare de cancer. Eva a atribuit boala surorii sale experimentelor făcute de doctorul Mengele. Eva s-a căsătorit în 1960 cu Michael Kor, şi el supravieţuitor al Holocaustului. Alături de el s-a mutat în SUA, devenind cetăţean american.