Irina Begu şi Monica Niculescu au obţinut, sâmbătă, calificarea în optimile de finală ale probei de dublu de la Wimbledon. Ele au trecut de cuplul format din chinezoaica Xin-Yun Han şi georgiana Oksana Kalashnikova, scor 6-3, 3-6, 6-2, scrie Mediafax.
Româncele, cap de serie 15 la Wimbledon, şi-au adjudecat primul set al partidei de pe terenul 8, după aproximativ 36 de minute, în urma celor două break-uri obţinute în prima jumătate a actului. Setul secund a fost început mult mai bine de Han şi Kalashnikova, care s-au desprins imediat la 2-0 şi au punctat decisiv spre finalul actului, când au câştigat din nou pe serviciul româncelor.
Cine sunt următoarele adversare
Setul decisiv le-a aparţinut în totalite lui Begu şi Niculescu, care nu le-au mai dat nicio şansă adversarelor. Româncele s-au impus la zero, iar partida s-a încheiat după o oră şi 28 de minute.
În optimile de finală ale probei de dublu feminin de la Wimbledon, Irina Begu şi Monica Niculescu le vor întâlni pe câştigătoarele din duelul Su-Wei Hsieh/ Barbora Strycova – Ekaterina Alexandrova/ Viktorija Golubic.
În proba de dublu feminin de la Wimbledon mai evoluează şi Sorana Cîrstea. Sportiva din Târgovişte face pereche cu Galina Voskoboeva, cele două urmând să întâlnească, sâmbătă, cuplul format din Alize Cornet şi Petra Martic. Partida va avea loc tot pe terenul 8, în jurul orei 15:00.