6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElevi de 10 din Craiova

Elevi de 10 din Craiova

Robert Ispășoiu și Mihnea Cristian Bercea sunt alți doi elevi de 10 din Craiova la Evaluarea Națională, din cei 31 de absolvenţi de gimnaziu din Dolj cu astfel de rezultate. Cei doi elevi de 10 din Craiova au învățat la unități școlare diferite, dar au ca puncte comune atât media maximă la examenul național, cât şi practicarea unui sport și alegerea specializării pe care vor să o urmeze la liceu.

Elevul Robert Ispășoiu a studiat pe perioada gimnaziului la Școala gimnazială ”Elena Farago” din Craiova. Pentru el promovarea evaluării naţionale cu media maximă a fost o dorință. A avut astfel de rezultate și la clasă în toți anii de gimnaziu. Pentru a-şi atinge obiectivul s-a mobilizat mai mult după ce a văzut media de la simularea evaluării naţionale.

”A fost greu la început pentru că a trebuit să luăm ușor-ușor și să învățăm, să repetăm. Dar în timpul examenului nu am fost emoționat, chiar deloc. Am fost sigur pe mine de ceea ce am învățat și am reușit, într-un final, să obțin rezultatul mult dorit. Mi-am dorit acest rezultat. După ce am văzut rezultatele de la simulare, la care am obținut 9, am știut că trebuie să muncesc mai mult. Am fost motivat și de părinți să am încerdere în mine. Am primit şi o motivare materială, un telefon mai nou și mai performant”, a spus elevul Robert Ispășoiu.

Joacă la echipa de junior a CS Universitatea Craiova

Elevul Robert Ispășoiu face performanță nu numai la materiile de la clasă și ci în sport. Îi place mult fotbalul și a ajuns la echipa de juniori a C.S. Universitatea din Craiova.

”Joc fotbal de apraope opt ani. Am început acest sport înainte să merg la școală, din nevoia de a face mișcare. Am fost la o echipă și am văzut că îmi place și am continuat și am ajuns la Universitatea Craiova. Sunt la juniori de un an de zile și sper să continui. Este o plăcere foarte mare să joc pentru echipa Universității Craiova și de abia aștept să ajung la echipa mare”, a spus Robert.
Pentru perioada liceului Robert Ispăşoiu a ales Colegiul Național ”Frații Buzești”, secția matematică-informatică.
”În acești ani de gimnaziu m-a atras cel mai mult matematica. Este materia care îți dezvoltă cel mai mlt gândirea. La matematică este la fel ca în viață, ori alegi metoda corectă, ori pe cea greșită. Și în ambele situaţii trebuie să te gândești foarte mult înainte de a face o alegere. Voi continua cu studiul matematicii şi în liceu. Voi opta pentru specalizarea matematică-informatică la Colegiul Național ”Frații Buzești” din Craiova. Am ales acest colegiu pentru a-mi face prieteni noi şi pentru a învăţa multe lucruri noi. Mai am și câțiva prieteni care vor alege acest colegiu”, a mai spus Robert Ispășoiu.

Două luni de studiu intens

Și pentru Mihnea Cristian Bercea, elev la Colegiul Național ”Carol I” din Craiova, evaluaraea națională a fost un examen pentru care s-a pregătit intens.
”Mi s-a părut destul de ușor la examen. M-am pregătit destul de mult pentru evaluare, pentu că de obicei greșesc la lucrurile simple. Au fost două luni de pregătire intensă în care nu m-am mai jucat la calculator și pe telefon. Lucram la matematică cam două ore pe zi uneori și mai puțin. La română lucram mai mult, în jur de trei-patru ore, mai ales la gramatică. Ca să mă relaxez, mai ieșeam cu prietenii”, a spus Mihnea Cristian Bercea.
Și Mihnea obişnuişte ca în timpul liver să facă sport.. Îi place să joace handbal, A început în urmă cu câțiva ani acest sport și acum este la CSS Craiova.
”Joc handbal de mai bine de patru ani. Sunt la CSS Craiova. În ultimele luni nu am mai fost la echipă, pentru că am stat să învăț la română. Colegii mei au fost în competiții și au luat și premii. Îmi doresc să continui să fac sport. Îmi place să joc handbal pentru că mă și relaxează”, a spus Mihnea Bercea.

Va rămâne la Colegiul Național ”Carol I” din Craiova

Cu rezultatele de la evaluarea națională Mihnea Cristian Bercea își dorește să continue să studieze la Colegiul Național ”Carol I” din Craiova.
”În perioada următoare vreau să mă axez pe informatică. Voi opta pentru matematică-informatică la Colegiul Național ”Carol I”. Voi opta pentru această unitate școlară pentru că sunt acolo din clasa I și sunt şi prietenii mei care vor rămâne. În plus, îmi place foarte mult informatica, să mă joc pe calculator, să fac programare. Am început studiul informaticii din clasa a III-a. Apoi la scurt timp am început și meditațiile. Am fost și la trei olimpiade naționale. Au fost ca antrenament. Îmi place și matematica și mai ales geometria în spațiu”, a spus Mihnea Bercea.
În vacanță cei doi elevi vor merge în concediu cu părinții. Ambii sunt fascinați de mare și de Grecia. Înainte de a se întoarce în bănci ca liceeni, cei doi absolvenţi de gimnaziu spun că vor face recapitulare în special la matematică, pentru a trece cu brio de testele iniţiale de la începutul anului şcolar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS