Averea celor mai bogaţi oameni ai lumii a scăzut pentru prima dată în 7 ani, indică un raport al companiei de consultanţă Capgemini, potrivit dpa.
În total, averea milionarilor a scăzut cu aproape 3% faţă de 2017. Este pentru prima dată când se înregistrează o scădere, după 2011.
În același timp, numărul milionarilor a scăzut pentru prima dată de la criza financiară din 2008. Potrivit raportului, în lume există 18 milioane de milionari, ceea ce este cu 0,3% mai mic decât în 2017. În Germania, numărul persoanelor cu o avere mai mult de un milion de dolari a fost redus la 1,35 milioane de persoane, ceea ce reprezintă 1,1% din populația Germaniei.
Capgemini consideră că motivele acestei tendințe sunt conflictele comerciale internaționale și nesiguranța care rezultă din Brexit, precum și pierderile de pe piața de capital.
Potrivit băncii centrale germane, scăderea pe piața bursieră în 2018 și-a lăsat amprenta. Pentru prima dată în trei ani, veniturile gospodăriilor private din Germania a scăzut, iar investitorii au văzut cele mai mari pierderi din 2008.
În ciuda crizei economice, Germania este încă una dintre țările cu cei mai mulți milionari din întreaga lume. Statele Unite ale Americii se află în fruntea listei, urmând Japonia, Germania și China. Potrivit raportului, aceste patru țări reprezintă 61,2% din cei mai bogați oameni din lume.