UPDATE: „Din cercetările efectuate a reieșit faptul că un bărbat, de 22 de ani, din orașul Motru, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal 108 Lupoaia, din direcția Cariera Motru – orașul Motru, într-o curbă periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza, a pierdut controlul autoturismului și a părăsit partea carosabilă. Acesta a plonjat cu maşina într-un șanț de acumulare a apei pluviale. A rezultat rănirea conducătorului auto, precum și a unui bărbat, de 20 ani. Acesta din urmă este din localitatea Florești, județul Mehedinți, şi era pasager al autoturismului. Cei doi bărbați au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Din cauza stării de sănătate, şoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. Urmează să-i fie recoltate biologice de sânge”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.
Un grav accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în satul Lupoaia, orașul Motru, județul Gorj. Un taximetrist a părăsit partea carosabilă și a căzut cu maşina într-o râpă. La fața locului s-a deplasat o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ GORJ. Echipajele au constatat ca sunt două victime încarcerate.
Pompierii au intervenit pentru scoaterea victimelor din maşină. Acestea au fost transportate la spital. Poliția a început o anchetă pentru vătămare corporală din culpă și va lămuri condițiile în care s-a produs accidental rutier.