2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreședintele Iohannis critică Guvernul, după publicarea rapoartelor GRECO

Președintele Iohannis critică Guvernul, după publicarea rapoartelor GRECO

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut, astăzi, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă. Iohannis a spus că Guvernul PSD-ALDE a primit un nou cartonaș roșu, de această dată de la organismul anticorupție al Consiliului Europei, așa-numitul GRECO.

„Concluziile celor două Rapoarte ale Grupului Statelor împotriva Corupției, prescurtat GRECO, adoptate la data de 21 iunie și publicate ieri, cu o întârziere semnificativă, de către Guvern, arată, încă o dată, multiplele prejudicii aduse de guvernarea PSD-ALDE în ultimii doi ani prin modificarea legilor justiției și a legislației penale.
Este extrem de îngrijorător că, din cauza propriilor interese ale actualei guvernări, România continuă să se afle în atenția organismelor europene.

Procesul de legiferare în România nu s-a îmbunătățit, consultările publice și transparența continuă să fie practici ignorate de actuala majoritate, constanta în activitatea Guvernului fiind adoptarea de ordonanțe de urgență în domenii importante. Asta constată GRECO în Rapoartele sale”, a spus preşedintele.

Nemulţumiri legate de magistratură

Klaus Iohannis consideră că acțiunile autorităților române sunt în deplină contradicție cu recomandările organismului european.
„Aspecte precum cele care țin de pensionarea magistraților, existența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, posibilitatea infirmării actelor procurorilor de către superiorul ierarhic pentru netemeinicie sunt chestiuni departe de a fi rezolvate.
Procedura privind numirile în funcțiile înalte din parchete este, în continuare, una care implică un proces netransparent, bazat pe criterii subiective și în care Consiliul Superior al Magistraturii are un rol pur decorativ”, a declarat Klaus Iohannis.

Guvernarea PSD-ALDE are multe alte restanțe

Preşedintele conderă că guvernarea PSD-ALDE are multe alte restanțe, de la aspecte care țin de corupția și integritatea în rândul membrilor Parlamentului, la capacitatea ANI de colectare a datelor, de prevenire și sancționare a conflictelor de interese și a incompatibilităților.
„Dacă Guvernul PSD-ALDE își permite însă să ignore voința propriilor cetățeni, nu este de mirare că doar 4 dintre cele 13 recomandări GRECO au fost apreciate ca fiind implementate satisfăcător.
Observațiile extrem de dure ale GRECO se înscriu în aceeași notă cu cele ale concluziilor raportului MCV și cu cele cuprinse în opiniile Comisiei de la Veneția.
În vreme ce toate organismele europene semnalează constant Guvernului României că așa-zisa reformă din domeniul justiției merge într-o direcție greșită, PSD-ALDE ignoră toate aceste avertismente care arată că direcția în care vor ei să îndrepte România este greșită.

PSD-ALDE acționează împotriva voinței și împotriva intereselor românilor

Preşedintele consideră că românii au decis prin vot, în 26 mai şi ă România nu trebuie să părăsească parcursul său european.

„Intervențiile legislative din domeniul justiției care servesc intereselor de grup trebuie să înceteze.

Majoritatea PSD-ALDE, într-un dispreț total față de necesitatea dezbaterii contestatelor ordonanțe de urgență din domeniul justiției, este cea care contribuie la perpetuarea, pe o durată nedeterminată, a efectelor nocive ale acestora.

În același timp, am văzut cum doamna prim-ministru, prevalându-se de rezultatul referendumului, într-o jalnică încercare de manipulare a opiniei publice, ne anunță că dumneaei nu dă ordonanțe în domeniul justiției”, a spus Iohannis.

Majoritatea PSD-ALDE acționează în continuare împotriva împotriva intereselor românilor

Preşedintele Iohannis este nemulţumit că premierul ignoră faptul că Guvernul are drept de inițiativă legislativă şi că nu acţionează în acest sens. „Guvernul are, deci, posibilitatea de a elabora un proiect de act normativ care să cuprindă măsurile necesare de punere în acord a legislației din domeniul justiției cu voința cetățenilor și cu recomandările organismelor europene.
Prin pasivitatea ei, majoritatea PSD-ALDE acționează în continuare împotriva voinței și împotriva intereselor românilor.
Având în vedere toate acestea, solicit Guvernului să inițieze cu celeritate un proiect de lege care să conțină măsurile necesare pentru reașezarea legislației în concordanță cu coordonatele statului de drept, în acord cu voința populară și cu recomandările organismelor europene. Acestui demers trebuie să i se ralieze, în mod obligatoriu, și CSM-ul, cu asumarea rolului său de garant al independenței justiției”, a conchis preşedintele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS