Mare parte din corpurile de clădire care au aparţinut fostului Liceu Sanitar din Craiova au fost în aceste zile demolate. Clădirea principală, care dă spre strada Împăratul Traian, a fost salvată ca prin minune, datorită opunerii Direcţiei de Cultură Dolj. Aceasta ar intenţiona să introducă imobilul pe lista monumentelor istorice.
Cert este că şaşe corpuri de clădire vor fi desfiinţate şi locul lor va fi luat de blocuri de locuinţe. Iniţial, pe adresa la care a funcţionat decenii la rând liceul sanitar a fost obţinut un certificat de urbanism de la Primăria Craiova, pentru demolarea clădirilor existente şi construirea de blocuri P+3+Mansardă.
Suprafaţa este extrem de generoasă, 5.860 mp, iar zona este foarte tentantă pentru orice dezvoltator imobiliar. Ulterior, Primăria Craiova a emis autorizaţia de demolare doar pentru clădirile anexe.
Actualul proprietar a obţinut autorizaţie de construire, începând cu 20.05.2019, iar termenul pentru finalizarea lucrărilor este 20.05.2021. Acesta este, în schimb, nemulțumit că nu a obţinut autorizaţie să demoleze şi clădirea principală, pe care este nevoit să o reabiliteze.
Faptul că imobilul care a adăpostit şcoala sanitară, în perioada comunistă, rămâne în picioare şi va fi introdus pe lista monumentelor istorice este confirmat şi de reprezentanţii Direcţiei de Cultură Dolj.
O clădire încărcată de istorie de demolează
Clădirea are o poveste extrem de interesantă, legată direct de comunitatea de italieni venită în Craiova la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la Craiova au început să vină etnici italieni, constructori, dulgheri, tâmplari, meşteri şi agricultori, care au dus la o creştere a numărului de catolici din oraş şi împrejurimi.
În acest context, Institutul Catolic „Sfânta Maria“ a decis să cumpere un teren pe care a ridicat actuala clădire, în anul 1889.
Aici funcţiona o şcoală catolică privată de fete, pe care o frecventau la început copiii minorităţii italiene şi la care au început să se înscrie ulterior şi cei ai boierilor români.
Construcţia avea un portal monumental, vestibul boltit, holuri de acces, scări interioare, birouri, săli de clasă, ateliere de desen, ateliere de educaţie casnică, oficii, spaţii pentru depozitare materiale didactice şi bibliotecă.
Acoperişul clădirii a fost realizat din ţiglă de foarte bună calitate. Decorul exterior este specific stilului romanic târziu la faţade, sub forma tuburilor de orgă catolică, şi ancadramente cu ogive la ferestre. Clădirea a fost construită pe fundaţie din beton armat, fiind tencuită. Arhitecţii spun că este valoroasă inclusiv pentru istoria tehnicilor de construire, fiind printre primele clădiri din România în care s-a folosit betonul armat. Ea a cunoscut o serie de reparaţii după cutremurele din 1940 şi 1977.
În anii 1920, şcoala a fost administrată de călugăriţele din Ordinul Sf. Benedict, numindu-se „Santa Benedicta“. După instaurarea regimului comunist în România, clădirea a rămas instituţie de învăţământ, dar de alt profil.
În 1948, şcoala catolică a fost desfiinţată, iar autorităţile au decis înfiinţarea aici a unei Şcoli de Moaşe. Din 1955 s-a numit Grupul Şcolar Sanitar, apoi Liceul Sanitar (1976-1991), iar în cele din urmă Grupul Şcolar „Charles Laugier“ (1994-2012). După restituirea către foştii proprietari, liceul sanitar a fost mutat, iar clădirea a început să se degradeze.