7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePersoane audiate de DIICOT pentru achiziții cu bani falși

Persoane audiate de DIICOT pentru achiziții cu bani falși

Patru persoane din judeţul Hunedoara au fost duse, luni, la audieri la sediul DIICOT Caraş-Severin. Ele sunt suspectate că, în ultimele luni, au falsificat bancnote de 50 şi 100 de euro, cu care ar fi cumpărat cai, în urma unor anunţuri de pe internet, din judeţele Hunedoara, Gorj şi Olt, informează MEDIAFAX.ro.

Potrivit procurorilor, suspecții ar fi falsificat, începând din aprilie 2019, bancnote de 50 şi de 100 de euro. Le-au plasat în circuitul financiar prin achiziţionarea de bunuri, în special cabaline, în urma unor anunţuri publicate pe internet.

„Ca mod de operare s-a reţinut faptul că membrii grupării infracţionale îşi desfăşurau activitatea pe două paliere, respectiv cel privind producerea bancnotelor contrafăcute, identificarea viitoarelor victime, modul de plasare a acestora, precum şi un palier privind producerea prin fotocopiere a bancnotelor contrafăcute”, au transmis procurorii DIICOT Caraş-Severin.

În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate peste o sută de bancnote falsificate. De asemenea şi instrumente folosite la falsificarea acestora. Patru persoane au fost duse în vederea audierii, la sediul DIICOT– Biroul Teritorial Caraş-Severin.

Potrivit procurorilor, există suspiciunea că acelaşi grup infracţional a acţionat şi pe raza judeţelor Gorj şi Olt.

Raluca-Maria Nedelea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS