6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj69, la Predeal. Funcţionari ai primăriei, specializaţi la poalele Bucegilor

69, la Predeal. Funcţionari ai primăriei, specializaţi la poalele Bucegilor

69 de funcţionari din cadrul Primăriei Craiova s-au specializat în managementul calităţii activităţii administrative, în cadrul unor cursuri de cinci zile, la Predeal. Acestea s-au derulat în perioada 23 iunie – 12 iulie, la hotelul Zada, de la poalele Munţilor Bucegi.

În afară de cursuri, angajaţii primăriei au mai participat şi la trei workshopuri, de data asta la Craiova. Toate au făcut parte dintr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 424.000 de lei. După şcolirea de la Predeal, care a costat circa 170.000 de lei, şi parcurgerea tuturor etapelor din acest proiect, craiovenii ar urma să aştepte mai puţin după actele eliberate de primărie.

Primăria Craiova a anunţat ieri, printr-o conferinţă de presă, finalizarea unui proiect cu fonduri europene. Acesta viza implementarea unui proces de management performant la nivelul instituţiei.

Ce s-a realizat prin acest proiect?

Ce s-a realizat prin acest proiect? S-a obţinut certificarea sistemului de management al calității și performanței în administrația publică locală conform ultimului standard: ISO 9001/2015. Asta în urma unei analize diagnostic din exterior făcută de doi experţi. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, cei doi experţi „au asigurat toate etapele necesare pentru tranziţia la noul standard“.

69 de funcţionari din cadrul Primăriei Craiova s-au specializat, la Predeal, în vederea creşterii calităţii activităţii administrative
Finalizarea proiectului, finanţat din fonduri europene, a fost consemnată miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă

Astfel, a fost achiziţionat un serviciu de dezvoltare şi implementare a unui modul informatic de gestiune a sistemului, în cadrul aplicaţiei deja existentă la nivelul primăriei. Ce va face acest modul? Va gestiona toate documentele specifice într-un sistem flexibil, unitar şi cu acces facil.

Softul va urmări fluxul de cerere, avizare, consultare, difuzare şi îmbunătăţire a documentelor. Asta va duce la reducerea timpului de procesare a informaţiilor, după cum se explică în anunţul de participare la licitaţie. Primăria a ales să cumpere direct aceste servicii, de la o firmă din Craiova – Web Win Group Net SRL, plătind 19.000 de lei, cu TVA.

69 de funcţionari, şcoliţi la Predeal

Asta nu a fost însă tot. Proiectul, a cărui valoare a fost de 424.000 de lei, din care doar 8.480 de lei din bugetul local, a prevăzut şi dezvoltarea profesională a unor angajaţi din cadrul primăriei. Mai exact 69 de funcţionari, grupul ţintă din proiect.

69 de funcţionari din cadrul Primăriei Craiova s-au specializat, la Predeal, în vederea creşterii calităţii activităţii administrative
69 de funcţionari din cadrul Primăriei Craiova s-au specializat, la Predeal, în vederea creşterii calităţii activităţii administrative

Cum s-a făcut această pregătire? Prin trei workshopuri derulate la un hotel din Craiova, dar şi prin patru cursuri de formare pe teme specifice de interes. Pentru cursuri s-a ales o locaţie unde angajaţii să aibă parte de aer curat şi linişte: staţiunea Predeal, hotelul Zada. Aici s-au cheltuit şi cei mai mulţi bani, circa 170.000 de lei.

De organizare s-a ocupat o altă firmă: Avangarde Business Group SRL, din Bucureşti. Ea a fost aleasă prin licitaţie, după ce a venit cu „cel mai bun raport calitate-preţ“. Primăria a estimat o valoare de contract de 156.997,63 lei, fără TVA. A primit trei oferte şi a ales-o pe cea de la Avangarde Business, în sumă de 141.057 lei, fără TVA. Cursurile au avut loc în tranşe de cinci zile, în perioada 23 iunie – 12 iulie.

Din cele 69 de persoane din grupul-ţintă, trei au fost aleşi locali, 23 – personal de conducere şi 43 – personal de execuţie, responsabilii cu calitatea din fiecare direcţie din cadrul primăriei. Aleşii respectivi sunt consilierii locali Silviu Ionuţ Dumitrache, Marius Mihai (ambii PSD) şi Dumitru Mănescu (ALDE).

69 de funcţionari din cadrul Primăriei Craiova s-au specializat, la Predeal, în vederea creşterii calităţii activităţii administrative
Hotelul Zada din Predeal, unde au fost şcoliţi cei 69 de funcţionari din cadrul Primăriei Craiova

Banii s-au cheltuit pe transport, cazare, masă şi lectorii care au susţinut cursurile. Hotelul Zada are trei stele şi pune la dispoziţia oaspeţilor camere cu balcon şi vedere la Munţii Bucegi. Pentru relaxare, este disponibilă şi o cadă cu hidromasaj.

Care este câştigul craiovenilor?

Din toată această mişcare de forţe, care ar fi câştigul craiovenilor? Răspunsul l-a dat Claudiu Popescu, directorul executiv al Direcţiei Relaţii Publice şi Management Documente şi responsabil cu calitatea în cadrul proiectului.

„Avantajul cetăţenului ar fi acela că, simplificând procesele în cadrul instituţiei, se va reduce timpul de emitere a actelor de autoritate, a termenelor stabilite. A şi început să se vadă această diminuare. Pe de-o parte, este un lucru normal. Dacă un proces intern durează mai mult şi are mai mulţi paşi, printr-o simplificare a lui automat se reduce şi timpul de răspuns către cetăţean. Asta este şi intenţia noastră: să simplificăm cât mai mult lucrurile, ca să putem să răspundem cât mai repede solicitărilor cetăţenilor şi nu numai“, a spus Claudiu Popescu.

Acesta a mai precizat că procedurile sunt încă în curs de actualizare, „mai ales pe fondul apariţiei noului Cod Administrativ“. „Practic, procedurile vor fi revizuite şi se are în vedere un singur lucru: reducerea timpului de emitere a unui act de autoritate“, a încheiat Claudiu Popescu.

Rămâne de văzut dacă cetăţenii Craiovei vor şi simţi acest beneficiu pe care primăria spune că ar urma să li-l ofere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS