2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElevii români au obținut trei medalii de aur la Olimpiada Balcanică de Fizică

Elevii români au obținut trei medalii de aur la Olimpiada Balcanică de Fizică

Ministerul Educației Naționale anunță că elevii români au obținut trei medalii de aur la prima ediţie a Olimpiadei Balcanice de Fizică. Olimpiada s-a desfăşurat la Salonic, în perioada 14-18 iulie 2019. De asemenea, un elev din Baia Mare a obținut o medalie de argint.

Cei trei medaliați cu aur sunt Mălina Elena Constantinescu (clasa a X-a/Colegiul Național din Iași), Vlad Ștefan Oros (clasa a VIII-a/Școala Gimnazială nr. 24 din Timișoara) și Tudor Gabriel Mocioi (clasa a X-a/Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din București). Medalia de argint i-a revenit lui Radu Herzal (clasa a X-a/ Colegiul Naţional „Gheorghe Șincai” din Baia Mare).

Olimpicii români au fost pregătiți și însoţiţi de profesoarele Ioana Stoica (Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti) și Irina Dumitraşcu (profesor și inspector în cadrul ISJ Vaslui).

Din delegaţia României au mai făcut parte conf. univ. dr. Sebastian Popescu (decan al Facultăţii de Fizică – Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi), în calitate de reprezentant al României în comitetul ştiinţific al competiţiei, și prof. univ. dr. Radu Constantinescu (Facultatea de Fizică/Universitatea din Craiova), membru al comitetului de coordonare.

Olimpiada Balcanică de Fizică se adresează elevilor de gimnaziu (clasa a VIII-a) sau de liceu, cu vârsta de cel mult 16 ani la momentul prezenței în concurs. La ediția din acest an au participat concurenți din 11 țări (8 cu statut permanent și 3 cu statut de invitat).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS