2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPeste 10.000 de participanți la cel mai mare târg de produse tradiționale din Oltenia

Peste 10.000 de participanți la cel mai mare târg de produse tradiționale din Oltenia

Peste 10.000 de persoane au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Nedeia de la Polovragi, în județul Gorj, cel mai mare târg tradițional din Oltenia și printre cele mai mari din țară. Peste 700 de comercianți au sosit la Polovragi și și-au instalat tarabele în zona din centrul localității, acolo unde an de an are loc cel mai mare târg de produse tradiționale și netradiționale de Sfântul Ilie. Au participat ciobani din Gorj, Vâlcea, Alba și Sibiu pentru a-și vinde produsele tradiționale. Este vorba de preparate alimentare specifice zonei montane, precum și produse de port popular și meșteșugărești. În paralel cu Târgul de la Polovragi a avut loc o paradă a portului, cântecului și dansului păstoresc urmată de o paradă a cailor. De asemenea, Ansamblul „Cheile Oltețului“, din Polovragi, a sărbătorit 71 de ani de la înființare, printr-un spectacol la care au fost prezenți actuali și foști membri ai Ansamblului, cel mai vechi din Gorj. Tot la Polovragi, pe scena din târg s-a desfășurat prima ediție a Festivalului Național de Folclor „Cheile Oltețului“ 2019. Au participat 21 de ansambluri folclorice din județ și din țară, cel mai mare fiind Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“ din Târgu Jiu.

Cozi de mașini pe cinci kilometri

Numărul mare de turiști din Oltenia și din țară, veniți la manifestări, i-a prins pe picior greșit pe organizatori. Polițiștii nu au avut soluții pentru a fluidiza traficul rutier. Sâmbătă, după ora 14.00, se circula bară la bară prin centrul localității. După ora 17.00 au început să se formeze cozi și s-a așteptat și peste două ore pentru a se ieși din Polovragi. Cozile formate din mașini s-au întins pe cinci kilometri. Înspre seară lucrurile au mai revenit la normal. Nici cu locurile de parcare nu a fost prea bine, în ciuda faptului că inclusiv localnicii au pus la dispoziție locuri gratuit sau contra cost, iar Primăria Polovragi a oferit, de asemenea, parcări, însă numărul locurilor nu a fost suficient. Pe mai multe tronsoane se circula doar pe un singur fir.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS