11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaRazie pe şoselele din Vâlcea

Razie pe şoselele din Vâlcea

În acest weekend polițiștii rutieri au desfășurat o razie pe şoselele din Vâlcea. Scopul a fost de a depista şoferii băuţi sau drogaţi. În timpul acţiunii, oamenii legii au folosit noile aparate DrugTest, recent achiziționate.
Controalele au avut loc, în cadrul unui program desfășurat la nivel național.
Cu această ocazie polițiștii vâlceni au aplicat 126 amenzi contravenționale, cu o valoare de peste 35 000 lei, au reținut 30 de permise de conducere, 16 pentru consumul de alcool și 1 pentru consumul de alte substanțe interzise. De asemenea au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier.

Unul cu drogul, altul cu alcoolul

Polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Drumul Național 7 A, pe raza orașului Brezoi, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Râmnicu Vâlcea.
În urma testării cu analizatorul de droguri rezultatul a fost pozitiv.
Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge, iar în cauză s-a întocmit un dosar penal.

Polițiștii Biroului Rutier al Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au oprit pentru control pe bld. Dem Rădulescu, din municipiu, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din comuna Olanu.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost condus la o unitate spitalicească, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar penal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS