Cardurile de sănătate au cedat din nou azi, după numai câteva ore de funcţionare. Sistemul este în colaps de mai bine de două săptămâni, iar medicii nu pot nici măcar să verifice calitatea de asigurat a pacienţilor. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că va face o plângere penală către DNA pentru situaţia creată după blocarea sistemului de gestionare a cardului naţional de sănătate. „Controlul început în iunie va fi finalizat în următoarele şapte zile și pot să vă spun cu certitudine că acest raport de control va fi depus la DNA. (…)Din punctul nostru de vedere, există fapte de natură penală“, a declarat Sorina Pintea.
Pintea a mai spus că s-a iniţiat o procedură de achiziţie de urgenţă a serviciului de mentenanţă. „Au fost lăsate fără mentenanţă componente ale sistemului informatic al Casei şi care sunt vitale pentru funcţionarea în integralitate a sistemului. (…) În acest moment, nu putem să verificăm calitatea de asigurat, de exemplu. În momentul în care faci o raportare a unui serviciu, dacă nu ai această componentă funcţională, serviciul nu poate fi validat, şi prin urmare nu poate fi decontat, căci practic aceasta este finalitatea actului medical. Pe de altă parte, în momentul în care încerci să introduci ceva în baza de date şi vezi că nu funcţionează sistemul, încerci de mai multe ori. Este un lucru absolut normal. Toate aceste lucruri rămân în arhivă, nu se şterg, şi practic capacitatea de stocare a sistemului este îngreunată. Fiind stocurile pline, nu mai poate rula sistemul“, a spus astăzi Sorina Pintea, ministrul sănătăţii.
Teoretic, sistemul a fost repornit de vineri. Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări au declarat că s-au făcut teste, iar de azi totul ar fi trebuit să funcționeze normal, lucru care nu s-a întâmplat.
Cardurile de sănătate, din nou nefuncţionale. Sorina Pintea va face plângere la DNA
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei