7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCasa de Cultură din Târgu Jiu, pe lista CNI pentru modernizare

Casa de Cultură din Târgu Jiu, pe lista CNI pentru modernizare

Compania Națională de Investiții (CNI) ar putea aloca fondurile necesare pentru reabilitarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu. Imobilul, aflat în centrul orașului, a fost cumpărat în urmă cu un an de primărie de la lichidatorul care a scos la vânzare patrimoniul Asociației care administra Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu.

În urma unor discuții aprinse în Consiliul Local Târgu Jiu s-a decis achiziția așezământului de cultură din Târgu Jiu. Este cea mai mare sală de spectacole aflată la dispoziția autorităților locale. Din nefericire, clădirea este afectată de intemperii.

De asemenea, prin acoperiș plouă de fiecare dată când sunt precipitații. Acest lucru a afectat plafonul clădirii. Aceasta nu poate fi folosită în prezent și pentru că nu deține autorizație din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu, a declarat că este în derulare licitația pentru realizarea proiectului. La licitație s-au înscris trei firme, dintre care una a fost descalificată. În cursul zilei de astăzi va fi stabilit numele firmei care o să realizeze proiectul. Societatea va avea la dispoziție 60 de zile pentru acest lucru.


Au depus o cerere la CNI

Marcel Romanescu își dorește ca finanțarea pentru reabilitarea imobilului să fie obținută de la Compania Națională de Investiții, așa cum a fost cazul Stadionului Municipal și al Sălii Sporturilor.

Autoritățile nu știu când vor demara lucrările de renovare. Anul acesta ar urma să fie alocate fondurile din partea Companiei Naționale de Investiții. Cu toate acestea, primarul Marcel Romanescu este de părere că lucrările de reabilitare vor debuta abia în prima parte a anului viitor, întrucât este nevoie de parcurgerea procedurilor legale privind organizarea unei licitații publice și stabilirea constructorului.

Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu a fost cumpărată de primărie în luna mai a anului trecut contra sumei de 3,8 milioane de lei. Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu se află pe o listă cu proiecte a CNI pentru acordarea de finanțare în anul 2019.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS