0.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024

Pe ei, „leilor“!

După ce s-a „încălzit“ cu FK Sabail Baku, Universitatea Craiova are de înfruntat în turul doi preliminar al Ligii Europa pe Honved Budapesta, o echipă mult mai bine cotată şi, evident, mai valoroasă. Prima confruntare are loc astăzi, de la ora 19.55, pe stadionul „ETO Park“ din Gyor, asta pentru că oponenta Ştiinţei îşi face un nou stadion şi a primit derogare din partea UEFA să evolueze la 122 km distanţă de casă.

Întâlnirea de la Gyor îl va avea la centru pe Kevin Clancy, asistenţi pe Graeme Stewart şi Sean Carr, iar rezervă pe Euan Anderson, toţi din Scoţia.

Returul este programat pe 1 august, de la ora 19.15.

Cine este Honved?

Honved Budapesta este una dintre echipele titrate ale Ungariei, este un club fondat în 1909 cu un palmares frumos: 13 titluri de campioană, 7 Cupe ale Ungariei şi o Cupă Mitropa.

Adversara Ştiinţei a terminat pe locul 4 în campionatul maghiar sezonul trecut, cu 49 de puncte, cu 25 de puncte mai puțin față de campionii de la Ferencvaros. Golgheterul echipei din sezonul trecut a fost Filip Holender, cu 16 goluri în 33 de meciuri. Maghiarul nu se mai află la Honved, după ce în această vară s-a transferat la FC Lugano.

Lotul lui Honved este cotat la 7,43 milioane de euro, potrivit transfermarkt.com, iar cel mai scump jucător al său este Vladyslav Kulach, un atacant ucrainean de 26 de ani în dreptul căruia figurează 700.000 de euro.

Honved Budapesta şi-a câştigat dreptul de a juca în turului doi preliminar după ce a eliminat-o în primul act pe Zalgiris Vilnius, din Lituania, cu 4-2 la „general“. În tur, la Gyor, ungurii s-au impus cu 3-1, graţie reuşitelor lui Bence Zoltan Bano-Szabo (’32) şi David N’Gog (’55, ’69 – penalti). În retur, la Vilnius, a fost remiză, 1-1, lituanienii au deschis scorul prin Liviu Antal (’18), iar gruparea ungară a egalat prin Djordje Kamber (’62).

Oltenii au plecat optimişti

Delegaţia alb-albastră a părăsit ieri-dimineaţă Bănia la bordul unui charter, de pe Aeroportul Internaţional Craiova, iar înainte de decolare, managerul general Marcel Popescu s-a arătat optimist în privinţa confruntării cu Honved.

„Grupele Europa League sunt puţin mai departe. Să vedem dacă ne întoarcem aproape calificaţi. Dacă facem şi pasul ăsta la Gyor, 50% din drum e făcut. Că-i din ce în ce mai greu, e o realitate, dar o calificare după patru tururi ar fi ceva formidabil. Mai ales că în turul patru (play-off-ul), după AEK Atena (adversara din turul trei, conform tragerii la sorţi de la începutul săptămânii – n.r.), va veni o echipă şi mai puternică. Ne jucăm cartea până la capăt!“, a afirmat oficialul oltean.

Suntem încrezători în privinţa dublei cu Honved. În sufletul nostru ne gândim doar la calificare, ne gândim la turul trei, dar dacă aţi văzut rezultatele de aseară (marţi – n.r), marea echipă Astana, de care tremura fotbalul românesc, a făcut 0-0 acasă cu o echipă din Andorra. Deci, realizaţi că în tururile astea preliminarii sunt inerente şi scurtcircuite, dar şi calificări spectaculoase. Sperăm să fim beneficiarii unei calificări spectaculoase“, a mai declarat Marcel Popescu.

Galeria noastră să fie undeva la 250 de persoane

Optimismul acestuia este justificat şi de rezultatele Ştiinţei din acest început de an competiţional.

„Venim după patru victorii, mulţi spun că am câştigat cu greu, cu 3-2 mereu, dar rămân punctele, rămâne şi calificarea în turul doi al Ligii Europa. După ultimul meci, contra lui Dinamo, la Bucureşti, se vede şi o maturitate, şi o altă abordare a jocului, ca o echipă solidă, care ştie ce face şi este sigură pe ea. Sper să fim din ce în ce mai sus“, a spus Marcel Popescu.

Aşa cum a fost şi în final-four la handbal sau la echipa naţională de fotbal, sunt sigur că va fi o rivalitate cu ungurii. Din ce ştiu de la departamentul ticketing, sunt români în zonă, la Viena sau Bratislava, şi chiar în Ungaria, care au solicitat bilete şi vor să fie lângă noi. Şi din Craiova vor pleca mulţi fani. Sper ca galeria noastră să fie undeva la 250 de persoane, pentru că nu e prea comod de mers până la Gyor, dar sigur vor veni. Acum să aşteptăm meciul“, a punctat conducătorul Ştiinţei.

Cârţu: Trebuie să trecem de Honved

La rândul său, preşedintele Sorin Cârţu nu s-a hazardat să afirme că Universitatea Craiova are culoar bun pentru grupe, pentru că este convins că dubla cu Honved nu va fi uşoară şi că următoarea oponentă din turul trei, AEK Atena, este foarte valoroasă.

„Nu sunt foarte optimist deocamdată în privinţa calificării în grupele Europa League. În primul rând, trebuie să trecem de Honved şi apoi să vedem ce vom face cu AEK Atena. Drumul este greu, dar este bine că echipa este într-un rulaj şi într-un grafic pozitiv, unul super, cu patru victorii în patru meciuri. Chiar sunt de felicitat băieţii, pentru că au fost meciuri grele şi jucate din trei în trei zile, iar asta contează foarte mult, mai ales pe căldurile astea. Asta înseamnă că s-a lucrat bine şi rezultatele au venit ca o recompensă, şi sperăm să mergem tot pe drumul ăsta“, a menţionat „Sorinaccio“.

Suntem favoriţi în manşa asta dublă cu Honved, dar să vedem. Ştii cum e, nu întotdeauna când eşti favorit ai şi rezolvat problema calificării. Băieţii trebuie să muncească în continuare, să fie concentraţi la maximum şi să aibă un tonus bun de competiţie. La rândul său, Cornel să gândească foarte bine meciurile, aşa cum a făcut-o şi în cele patru de până acum, şi atunci putem să sperăm la calificare. Cât priveşte AEK Atena, este un adversar cu pretenţii şi în campionatul lor, dar şi în cupele europene. De fiecare dată când au jucat în cupele europene au avut pretenţii de a trece de turul respectiv“, a spus Cârţu.

Papură: Orice echipă este de bătut

La un rezultat pozitiv în Ungaria se gândeşte şi Corneliu Papură, însă antrenorul Universităţii ştie că echipa sa este favorită doar pe hârtie şi că trebuie să asude din greu pentru a confirma statutul şi pe teren.

„Este important să facem un meci bun şi să venim cu un rezultat pozitiv. Nu plecăm ca favoriţi, e treaba caselor de pariuri dacă asta cred. Hârtia suportă orice, aşa că vom vedea ce va fi pe teren. Venim după patru victorii, dar haideţi să ne concentrăm pe meciul de mâine (astăzi – n.r.) şi vom vedea ce vom face. E bine că am început cu victorii, ne dau încredere, dar trebuie să rămânem concentraţi, pentru că e doar un început bun, atât“, a explicat strategul Ştiinţei.

Am urmărit-o pe Honved, este o echipă foarte bine organizată, cu un potenţial bun. Orice echipă este de bătut, indiferent de numele ei, dar important este cum ne prezentăm noi mâine seară (astăzi – n.r.). Declarativ, putem spune orice. Am mai recuperat din jucătorii accidentaţi. Uşor-uşor îşi revin şi să sperăm că o să fie în plenitudinea forţelor la meciul cu Honved. Nu ştiu dacă este un avantaj că jucăm prima dată la ei. Poate fi dacă obţinem un rezultat bun“, a spus Papură.

Tehnicianul alb-albaştrilor a deplasat la Gyor următorul lot de jucători: portari: Mirko Pigliacelli, Laurenţiu Popescu, Andrei Marinescu; fundaşi: Ivan Martic, Florin Borţa, Renato Kelic, Stephane Acka, Tiago Ferreira, Nicuşor Bancu, Ştefan Vlădoiu, Marius Briceag; mijlocaşi: Alex Mateiu, Kamer Qaka, Antoni Ivanov, Alex Cicâldău, Vali Constantin, Bogdan Vătăjelu, Cristi Bărbuţ; atacanţi: Carlos Fortes, Mihai Roman.

Roman: Vreau să marcăm acolo şi să câştigăm

Din rândul jucătorilor, atacantul craiovean Mihai Roman speră să continue să marcheze şi speră să se rezolve ecuaţia calificării încă de la Gyor.

„Mergem la Gyor să facem un meci foarte bun şi sperăm să trecem mai departe după această dublă manşă. Contează mai puţin dacă suntem sau nu favoriţi. Noi trebuie să tratăm meciul cu maximă seriozitate şi să ne calificăm. Vreau să-mi fac treaba cât mai bine de la meci la meci, să înscriu şi să-mi ajut echipa. I-am văzut puţin la lucru pe cei de la Honved. Formează o echipă bună, de mijlocul campionatului ungar. Joacă foarte mult pe contraatac, deci trebuie să jucăm atenţi şi să nu le dăm această oportunitate. Nu ştiu dacă este un avantaj sau nu că jucăm primul meci la ei. Eu vreau să marcăm acolo şi să câştigăm“, declarat Roman.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS