0.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieIT&CFacebook a şters peste 1800 de pagini

Facebook a şters peste 1800 de pagini

Facebook a informat joi că a șters peste 1.800 de pagini și conturi din Thailanda, Rusia, Ucraina și Honduras, ca parte a strategiei de combatere a propagandei politice și a știrilor false, informează blacknews.ro

Aproximativ 294 de conturi, 1.509 pagini și 32 de grupuri au fost șterse din cele patru țări pentru „comportament neautentic coordonat”. În total, paginile și conturile șterse erau urmărite de cel puțin 274.000 de persoane.

Fcebook a fost criticat că nu combate a conținuturi de propagandă

Acțiunea face parte dintr-o campanie a companiei Facebook de a șterge astfel de conturi la nivel global. Toate acestea s-au întâmplat după ce compania a fost criticată de mai multe guverne pentru că nu a dezvoltat modalități de combatere a conținutului extremist și operațiuni de propagandă.

„Nu am observat o legătură între ele, dar toate folosesc conturi false pentru a decepționa oamenii în legătură cu identitatea și ocupația persoanelor respective”, a declarat șeful Securității cibernetice, Nathaniel Gleicher.

Acesta a adăugat că decizia de a șterge conturile a fost luată în urma observării unui comportament „înșelător” și nu în baza conținutului postat.

Conturi fake care cereau părerea despre politici, proteste și activism

În Thailanda, conturile șterse foloseau „persoane fictive” pentru a promova păreri despre politica thailandeză, relațiile SUA-China, protestele din Hong Kong și critici la adresa activiștilor democrați.

Conturile și paginile din Rusia și o regiune ucraineană foloseau nume false pentru a discuta despre politica din Ucraina și pentru a critica Guvernul de la Kiev.

În Honduras, Facebook a anuțat că a șters mai multe pagini și conturi false care postau conținut de propagandă pentru președintele țării. Mai mult decât atât, acestea ar fi avut legături cu persoane care monitorizează rețelele de socializare online pentru Guvern.

Oficialii din cadrul companiei Facebook au mai informat că au eliminat mult mai multe pagini în 2019 față de 2018.

Aurelian Marian Soare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS