2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZiua Imnului Național, sărbătorită la Craiova

Ziua Imnului Național, sărbătorită la Craiova

Ziua Imnului Național a fost sărbătorită, la Craiova, așa cum se cuvine de oficialități locale, reprezentanți ai armatei, veterani de război și simpli cetățeni ai urbei. Ziua imnului naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită an de an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

„Celebrarea imnului de stat ne oferă prilejul de a vorbi cu profund respect despre unul dintre cele mai importante simboluri naționale, versurile sale însuflețind în toate momentele cruciale lupta pentru atingerea aspirațiilor care ne uneau încă dinainte ca provinciile istorice ale României să se alipească într-un singur trup.

«Deșteaptă-te, române!» este cântecul unei națiuni care, indiferent de granițele formale dintre fiii săi, s-a definit dintotdeauna ca un tot, prin credința nestrămutată în valori comune, în valorile dreptății, libertății și suveranității – principii sfinte, pe care le-a enunțat încă din zilele Revoluției pașoptiste și continuă să o facă și astăzi.

Imnul de stat rămâne puntea prețioasă între prezentul și trecutul unui popor care face dovada că știe să se raporteze la ilustrele figuri care i-au deschis drumul afirmării, știe să le onoreze memoria și să desprindă, din faptele și opera lor, modele pentru a-și construi viitorul cu demnitate și fermitate”, a fost mesajul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS