O femeie in virsta de 47 de ani a fost adusa ieri-dimineata la Spitalul Judetean din Slatina de o ambulanta, cu ochii invinetiti si umflati dupa ce, cu citeva ore inainte, fusese practic calcata in picioare de sotul beat. Impreuna cu ea au venit si doi din cei trei copii ai familiei, de sapte si respectiv zece ani, care nu au mai avut curajul de a ramine cu tatal lor. In urma controlului medical la care a fost supusa, femeia a fost internata pentru o saptamina. Daca mama si-a gasit, pentru citeva zile, o cale de a scapa de bataile zilnice ale barbatului, nu acelasi lucru se poate spune si despre copii…
Zita Glomnicu locuieste in Cireasov, unul din cartierele marginase ale Slatinei, impreuna cu sotul ei si cei trei copii. Viata in familia lor este, in ultimii ani, de nesuportat, pentru ca sotul, Glomnicu Constantin, de 48 de ani, are patima bauturii de aproape sapte ani. Casatoriti de 12 ani, cei doi s-au inteles bine pina in 1995, cind Constantin a fost disponibilizat de la una din fabricile din municipiu. Din acel moment, traiul s-a schimbat… din rau in mai rau. Bataile au devenit tot mai dese, nici unul din membrii familiei nefiind uitat. Desi a incercat sa scape de teroare prin tot felul de metode, mergind chiar pina la reclamarea la politie, Zita nu a avut prea multi sorti de izbinda. Sotul ei are un cumnat in cadrul politiei, care a musamalizat faptele lui. Anul trecut, la sfirsitul lunii noiembrie, in urma unei batai sora cu moartea, Constantin a ajuns la politie, de unde nu a scapat decit semnind un document prin care se obliga sa nu isi mai bata sotia si cei trei copii. „Nu si-a respectat cuvintul“, spune Zita, „dar nici politia nu-si face meseria“.
Simbata dupa-amiaza, Constantin a venit acasa complet „ratutit“ de bautura. Nici una, nici doua, acesta a inceput sa-si loveasca nevasta. Pumni si picioare cadeau cu nemiluita peste Zita, care, ghemuita la podea, a mai avut totusi puterea sa strige la cei doi copii mai mici din familie, Ioana, de zece ani, si Aurel, de sapte ani, care asistau ingroziti la cumplita scena, sa fuga de acasa. Copiii nu si-au parasit insa mama, au inceput sa plinga si sa isi implore tatal sa nu mai dea in mama lor, sperind ca acestuia i se va face mila de plinsetele lor, asa cum se mai intimplase pina atunci. Constantin era prea beat ca sa se mai gindeasca la mila. „Parca innebunise“, isi aminteste cu lacrimi in ochi Zita, aducindu-si aminte de acele momente de groaza.
„Adu-mi cutitu’ s-o omor!“
La un moment dat, in toiul bataii, Constantin a racnit la baiatul mai mic, Aurel sa-i aduca un cutit. „«Adu-mi cutitu’ s-o omor!», zbiera el la mine, dar n-am vrut si, dupa ce am gasit cutitul, l-am ascuns dupa aragaz, ca sa nu-l gaseasca el“, spune Aurel. Desi abia la anul va merge la scoala, Aurel pare a se fi maturizat mai devreme decit ceilalti copii de seama lui, altfel poate ca nu i-ar fi venit in gind sa ascunda cutitul de tatal lui. O salvare ca mama lor sa nu fi luat bataie ar fi fost ca fratele lor mai mare, de 16 ani, elev la Liceul IPTAPA din Slatina, sa fi fost acasa. Din pacate, acesta era plecat si nici seara cind s-a intors nu a putut patrunde in casa. „Tata nu a vrut sa-i deschida si nici el nu a stiut ce se intimplase, ca altfel ar fi facut el ceva. Nici nu stim pe unde a dormit azi-noapte“, spune Ioana. Dar nici ea n-a stat cu miinile in sin. Pentru ca nu au putut iesi din casa decit abia a doua zi de dimineata, ieri, Ioana a fugit imediat la cel mai apropiat telefon public si a chemat Salvarea. Medicii au scos-o pe Zita pe targa din casa, pentru ca ea nu se mai putea misca.
„Nu stim unde sa ne ducem acum. Daca ne intoarcem, o sa ne omoare!“
Cei doi copii mai mici sint si ei terorizati de tatal lor, dar nu au ce face. Batuti mereu si trebuind sa stea cu frica in sin, acestia asteapta acum sa vada ce se va mai intimpla. Mama lor a mai ajuns in spital din cauza batailor, dar de data aceasta s-a intrecut masura. „Daca nu ne ajuta nimeni cu tatal nostru, nu stim unde sa stam. Noua ne e frica de el. Oricind poate sa faca ceva mai rau ca acum!“, spun cei doi copii, care ieri venisera la spital cu mama lor. Pina cind aceasta va iesi din spital, peste o saptamina, acestia trebuie sa-si gaseasca un alt loc unde sa doarma. „Poate o sa ne ducem la una din prietenele mele“, zice Ioana, uitindu-se cu ochii plini de lacrimi la fratele ei mai mic.
