3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Acasă Actualitate Străzi din Craiova şi metehnele lor

Străzi din Craiova şi metehnele lor

0
Străzi din Craiova şi metehnele lor
Strada Corcova, inundată la prima ploaie

Asfaltarea unor străzi din Craiova a scos la iveală o serie de metehne ale lucrărilor efectuate de constructori, spre nemulţumirea localnicilor. Lucrările de mântuială făcute de constructor pe o stradă din cartierul Romaneşti au dus la inundarea acesteia.

Chioşc rămas în mijlocul carosabilului
Chioşc rămas în mijlocul carosabilului

Este vorba de strada Corcova, pe care nici nu s-a uscat bine primul strat de asfalt că din loc în loc este plină ochi cu apa provenită de la precipitaţii.

Strada nu are canalizare pluvială şi, prin urmare, la prima ploaie de după asfaltare, apa bălteşte pe carosabil. Un localnic a transmis pe adresa redacţiei o invitaţie:

„Vă așteptăm pe strada Corcova, să vedeți lucrările de asfaltare realizate defectuos. Este turnat primul strat de asfalt, nu are canalizare pluvială şi nici o pantă de scurgere a apei“, spune craioveanul.

Strada Corcova
Strada Corcova- foto cititor GdS

Invitaţia am transmis-o mai departe autorităţilor locale, singurele în măsură să rezolve astfel de situaţii. Administraţia locală este, în fapt, beneficiarul acestor lucrări de asfaltare. Fie că sunt pe Acordul-cadru de reparaţii, fie că sunt pe Acordrul-cadru de modernizare străzi.

Ce spun autorităţile

Ce au găsit reprezentanţii autorităţilor la faţa locului şi ce le-a transmis constructorul, am aflat de la viceprimarul Craiovei, Stelian Bărăgan.

„Pe strada Corcova nu s-a turnat încă stratul de uzură. Constructorul nu a respectat proiectul şi s-a luat după un localnic, în dreptul proprietăţii acestuia a făcut rabat de la proiect, cum s-ar spune. De cealaltă parte, proprietarul susţine că îi intră apa în curte şi trebuie, într-adevăr, găsită o soluţie şi pentru acesta. Voi discuta serios cu constructorul şi îi voi trasa sarcina să rezolve situaţia de pe strada Corcova“, a explicat Stelian Bărăgan, viceprimarul Craiovei.


Strada cu pricina este prinsă pe programul de modernizare, iar lucrările sunt făcute de firma Erbaşu SA.

Chioşc pe Aleea 1 Castanilor
Chioşc pe Aleea 1 Castanilor, Craioviţa Nouă- foto Claudiu Tudor

Cine a pus chioşcu-n drum?

Altă stradă, altă problemă s-ar putea spune. Pe Aleea 1 Castanilor din cartierul Craioviţa Nouă, în zona Secţiei 5 Poliţie, s-a ajuns într-un final cu lucrările de reparaţii ale carosabilului. S-a turnat asfalt, s-au pus borduri, se amenajează trotuare.

Numai că în capătul aleii, în imediata apropiere a Stomatologiei din Craioviţa Nouă, tronează un chioşc. Construcţia este fix în mijlocul drumului şi nu poate fi clintită de aici, spre disperarea autorităţilor şi a constructorului. Se află aşezată chiar în curbă, ceea ce reduce vizibilitatea şoferilor şi creşte riscul de accidente.

Proiectul făcut pe genunchi, din birou, este acum zădărnicit de realitatea de pe teren. Acum, autorităţile care au pornit cu elan să demoleze construcţiile din zonă şi să asfalteze străzile şi aleile de aici au descoperit că imobilul cu pricina are autorizaţie.

„Iniţial, am decis să demolăm acest chioşc. Constucţia respectivă are, însă, autorizare de construire şi nu poate fi deplasată din acel loc. Aşa a fost prins de pe vremea nu ştiu cărui primar şi până nu expiră concesiunea, nu avem ce face“, a spus Stelian Bărăgan, vicepriamrul Craiovei.

Din ciclul străzi din Craiova: borduri prea înalte

Prin urmare, la străzile cu un stâlp în mijloc, la trotuarele de 20 de centimetri cu stâlpi de energie electrică plantaţi din loc în loc, putem adăuga şi această stradă din Craiova cu un chioşc în mijlocul carosabilului. Aleea cu pricina este modernizată pe Acordul-cadru de reparaţii, iar lucrările sunt făcute de firma Domarcons.

Străzi din Craiova
Strada Feldioara- foto Claudiu Tudor

Nici pe strada Feldioara din Craiova, situată în spatele Pieţei Centrale, asfaltările nu sunt pe placul localnicilor. Aceştia susţin că trotuarele şi bordurile sunt atât de înalte încât nu pot intra în propriile curţi.

Reprezentanţii primăriei spun că în astfel de lucrări se respectă STAS-urile în domeniu.

„Oamenii se plâng din alt motiv. Cei mai mulţi vor să urce şi să parcheze maşinile pe trotuar. Trotuarul este însă destinat pietonilor. În plus, aceste borduri au şi ele rolul lor: dacă vine o maşină, loveşte în această bordură, nu ajunge direct pe trotuar peste pietoni. Bordurile şi trotuarele sunt aşezate după un anumit STAS, nu după cum vreau eu. În dreptul intrărilor de acces, diferenţa dintre carosabil şi borduri este de 2 cm, prin urmare nu cred că-i împiedică pe locuitori să intre cu autoturismul în propriile curţi“, a precizat un reprezentant al Primăriei Craiova.