Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul de numire ca ministrul interimar al Afacerilor Interne a lui Mihai Fifor. De asemenea, preşedintele a semnat şi decretul de eliberare din funcţie a lui Nicolae Moga, după demisia acestuia din fruntea MAI, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Nicolae Moga a anunțat, marți, că demisionează din fruntea MAI, după 6 zile de la depunerea jurământului. Decizia a fost luată în contextul modului defectuos în care s-a acționat la Caracal.
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat marţi că i-a transmis ca primă sarcină ministrului interimar de Interne, Mihai Fifor, verificarea activităţii la nivelul tuturor Inspectoratelor Judeţene de Poliţie.
„Prima sarcină a domnului Fifor va fi să solicite de urgenţă în toate judeţele ţării verificări privind modul de funcţionare a Inspectoratelor de Poliţie, a modului în care sunt respectate procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă”, a declarat Viorica Dăncilă la MAI.