Care este situatia actuala in procesul de negocieri pentru aderarea la UE? Care este analiza de ultima ora facuta la Bruxelles in ceea ce priveste realizarile Romaniei, dar si care sint problemele cu care ne confruntam in acest moment? Iata citeva dintre intrebarile cu care am inceput discutia cu dl. Eneko Landaburu, directorul general al Directiei Extindere din cadrul Comisiei Europene, supervizorul negocierilor cu tarile candidate.
Romania a avut de platit mai mult decit altii
In primul rind, tehnic vorbind, la acest inceput de an, pentru Romania, situatia arata astfel: au fost inchise doar noua capitole de negocieri, se afla in stadiu de discutie alte opt si mai ramin de deschis 14 capitole. Aceasta face ca, in prezent, sa fim cu mult in urma penultimei tari de pe lista, Bulgaria, care a inchis 14 capitole, mai are in discutie 13 si nedeschise doar patru. Tarile din grupul fruntas au performante cuprinse intre un maximum indeplinit de Slovenia (26 de capitole inchise, trei in discutie si doua inca nedeschise), urmata de Ungaria, Republica Ceha si Cipru (24 de capitole inchise, cinci in discutie si doua urmind sa fie deschise in viitor), apoi Letonia si Lituania cu 23 de capitole inchise, Slovacia cu 22 de capitole inchise si, in final, Estonia si Malta cu cite 20 de capitole inchise.
Un decalaj considerabil explicat de dl. Landaburu prin „doua cauze majore si foarte simple“. In primul rind, in comparatie cu celelalte tari foste comuniste, „perioada comunismului si dictatura lui Ceausescu au avut efecte negative si mai perverse asupra populatiei Romaniei“, ceea ce a facut ca romanii „sa fi avut de platit mai mult decit altii“. In al doilea rind, guvernele succesive de dupa ’89 „nu au stiut sau nu au putut sa ia masurile necesare pentru a redemara pe baze sanatoase, iar rezultatul este ca se perpetueaza existenta unor dificultati economice foarte grave, o inflatie foarte mare in raport cu celelalte tari candidate, o foarte mare intirziere in procesul de privatizare in comparatie cu celelalte tari candidate, precum si, la modul general, un mediu investitional care nu este unul favorabil“.
Exista o speranta pe termen mediu
In acest context, un semnal bun (remarcat unanim de toti interlocutorii nostri din organismele UE si NATO) este dat de activitatea actualului executiv, pentru prima oara angajat cu fermitate in introducerea reformelor atit de mult asteptate de partenerii nostri externi. „Sint bucuros sa constat ca acest nou guvern a luat un anumit numar de masuri care se indreapta in sensul cel bun si incep sa fiu putin mai optimist decit eram inainte“ – spune Eneko Landaburu, exprimind sentimentul general de la Bruxelles, regasit si in Raportul anual al Comisiei Europene privind tara noastra.
Dar, reformele – la dimensiunea si ritmul asteptate de partenerii europeni – se fac in Romania intr-un climat social dificil, fiind suportate de o populatie confruntata cu fenomenul saraciei. Oare, la Bruxelles, se estimeaza corect aceasta situatie si consecintele sale pe termen scurt si mediu?
„Sint perfect constient de suferintele pe care le indura atitia romani – raspunde Eneko Landaburu. Am fost de mai multe ori in tara dvs. si cunosc curajul acestui popor si stiu care sint greutatile cu care se confrunta. Dar acestor oameni nu trebuie sa li se spuna povesti. Daca respectam oamenii, atunci trebuie sa le spunem adevarul: nu exista miracole fara efort… Uniunea Europeana nu impune nimic. Va apartine sa va alegeti destinul. Dumneavoastra trebuie sa faceti alegerile pentru viitor. Ceea ce va putem spune este ca, din experienta noastra, nu veti iesi din aceste greutati de pe o zi pe alta. Problemele sint mult prea mari, le intirziati de prea mult timp rezolvarea… Daca era usor, am fi gasit deja solutia. Dar, in acelasi timp, mesajul nostru este: daca urmati aceasta linie exista o speranta pe termen mediu“.
Dar in afara de sfaturi, ce mai primim? „Romania primeste anual din partea UE peste 600 de milioane de euro, ceea ce reprezinta, in mare, aproximativ 2% din PNB al tarii dvs. Asta inseamna multi bani. Nu spun ca este de ajuns, dar este totusi un element care reprezinta o vointa pozitiva din partea noastra. Suma nu este gerata intr-un mod optimal, dar au fost efectuate progrese reale. Si, la modul cinstit, trebuie sa recunosc ca aceasta se datoreaza, in mare parte, activitatii noului guvern care, de cind a ajuns la putere, face eforturi considerabile si dureroase pentru a gera mai bine banii“.
Administratie ineficienta si coruptie
Cu ce probleme majore se confrunta acum Romania in viziunea celor de la Bruxelles? „In primul rind, raspunde dl. Landaburu, existenta unei <> atit in raport cu statele membre UE, cit si cu celelalte state candidate, <>, administratie care nu este destul de bine pregatita si organizata si care trebuie ameliorata in vederea gestionarii binelui public… Exista o inflatie care este mult prea mare si, atita timp cit problema nu va fi rezolvata, vom avea greutati si vom indeparta momentul in care am putea avea ceva speranta de a regla problemele. Coruptia este un aspect esential. Atita timp cit nu va exista o ameliorare in eficacitatea luptei impotriva coruptiei, acest rau profund va avea repercusiuni negative. In exterior, deoarece investitorii nu vor veni si, in interior, deoarece cetatenii care traiesc in conditii grele vor fi dezgustati sa vada cum unii oameni se imbogatesc usor in timp ce altii traiesc atit de greu… Cind am fost la Bucuresti, am vrut sa ma intilnesc cu investitori straini europeni si toti mi-au spus acelasi lucru, ca existau enorm de multe dificultati pentru ca existau mereu presiuni, pentru a se face o anumita investitie trebuia facute unele lucruri… Trebuie sa se treaca la rezolvarea acestei situatii cu maximum de fermitate, cit mai rapid posibil. Este o conditie prealabila oricarei ameliorari in viitor si a raporturilor cu institutiile europene.“
Se cer: seriozitate si crestere economica
In acest context, care este fundamentul sperantei pe care o exprima oficialitatile noastre privind incheierea accelerata a negocierilor si eventuala devansare a termenului de aderare a tarii noastre la UE, initial propus de noi, asa cum se stie, pentru 1 ianuarie 2007?
„Nu trebuie sa existe prea mult <> in a avea obiective prea ambitioase privind aderarea la UE. Cind mi s-a spus ca trebuie deschise toate capitolele de negocieri cu Romania in timpul presedintiei spaniole (prima jumatate a acestui an – n.n.) am spus nu, nu este un lucru realist. Vrem sa facem maximum posibil, adica sa deschidem sapte, maximum opt capitole… sa nu uitam ca intrarea in UE nu se face doar in functie de obiective politice, ci in urma indeplinirii unor conditii….iar tara dvs. nu va putea sa adere la UE atita timp cit nu va fi recunoscuta drept o economie de piata deplin functionala, atita timp cit nu vom avea garantii ca deschiderea brusca a frontierelor, de la o zi la alta, nu va avea o influenta negativa asupra propriilor dvs. agenti economici… N-ar fi bine nici pentru UE si nici pentru Romania ca, in urma unei asemenea miscari bruste si nepregatite, sa fiti colonizati pentru ca intreprinderile romanesti nu ar fi pregatite sa faca fata socului concurential…Este bine sa fii ambitios dar, cum se spune, <>… nu e bine sa fortam prea rapid schimbarea dorita si sa o facem astfel insuportabila pentru populatie…Sa nu mai functionam pe baza de anunturi politice, adevarat utile la un moment dat, dar nu un anunt politic rezolva o problema. Coruptia nu se va rezolva prin anunturi politice, cum nici reducerea inflatiei nu se face prin discursuri“.
Dar, din nou, Eneko Landaburu a tinut sa sublinieze in acest context faptul ca executivul roman a reusit in ultimul an, pentru prima oara, sa realizeze preconditia absoluta a integrarii: cresterea economica. Daca ea va fi sustinuta, atunci, aici, la Bruxelles, sintem asteptati ca partener real. Iar motivatiile sint atit politice, cit si sentimentale caci, asa cum ne spunea Eneko Landaburu: „Vin dintr-o tara latina, am nevoie ca Romania sa se alature UE pentru ca forta relativa a tarilor latine sa creasca si nu sa fie complet inlaturata si anihilata de catre fortele slave, pe care, de altfel, le stimez sau de cele scandinave pe care, la rindul lor, le stimez de asemenea….“. Un mesaj interesant care trebuie cintarit la justa sa valoare, mai ales cind este dublat de un altul, transmis in forta de catre NATO: Romania se afla intr-un moment extrem de favorabil de care trebuie sa profite, acum, la maximum!