Sindicatul Liber al Carierei Roșiuța, Motru, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a lansat un apel umanitar pentru salvarea vieții unui miner. Acesta lucra până să afle că este bolnav de cancer la sectorul Producție.
Ion Copaci a ajuns în prezent la un Spital din Germania, unde a beneficiat de tratament. Costurile sunt uriașe, respectiv în jur de 160.000 de euro. Sindicatele vor să strângă bani pentru a ajuta familia minerului bolnav de cancer.
„Aș dori să fac un apel către mineri și energeticieni, cât și către conducerea administrativă a acestei companii, apentru un coleg. El lucra la Cariera Roșiuța, a fost identificat cu cancer. Acum este internat într-un spital din Germania. A suferit o primă intervenție medicală și costurile se ridică la 160.000 de euro. Am căutat soluții pentru a sprijini acest coleg. Fac un apel și către toți gorjenii pentru a-l ajuta pe acest băiat care se cheamă Copaci Ion și care îmi doresc să se întoarcă sănătos acasă. Este o solicitare din partea Sindicatului Liber Roșiuța. Să apeleze la noi cei care vor să îl ajute. Noi suntem în legătură cu familia. Este un băiat foarte tânăr care merită dreptul la viață.”, a spus Nelu Roșca, președintele Sindicatului Liber Roșiuța