4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFiica lui Gheorghe Dincă, legături cu un italian acuzat că făcea trafic cu muniţie

Fiica lui Gheorghe Dincă, legături cu un italian acuzat că făcea trafic cu muniţie

Daniela Dincă, fiica bărbatului arestat în cazul răpirilor de la Caracal, a avut legături foarte strânse cu un om de afaceri italian acuzat că a făcut trafic de muniţie. Italianul, care a cumpărat în judeţul Arad un domeniu de vânătoare şi 2.500 de hectare de teren agricol, a murit în februarie 2019. În ziua în care Poliţia descindea la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal, Daniela prelua administrarea afacerilor italianului din România, potrivit adevarul.

Giorgio Albieri a făcut obiectul unui dosar penal pentru trafic de muniţie

Fiica lui Gheorghe Dincă a fost concubina lui Giorgio Albieri, un om de afaceri italian care a cumpărat în judeţul Arad un domeniu de vânătoare şi peste 2.500 de hectare de teren. Informaţia a fost publicată în premieră de site-ul arădean criticarad.ro, care a mai dezvăluit în trecut că Giorgio Albieri a făcut obiectul unui dosar penal pentru trafic de muniţie, dar ar fi comis şi infracţiuni de spălare de bani şi evaziune. 

Dosarul de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor care îl viza pe italian a fost clasat după ce Giorgio Albieri a murit

Verificările efectuate de „Adevărul” confirmă existenţa anchetei de trafic de muniţie (cartuşe de vânătoare), numai că dosarul de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor care îl viza pe italian a fost clasat după ce Giorgio Albieri a murit, în luna februarie a acestui an. Prin urmare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu a deschis o acţiune în instanţă prin care a cerut confiscarea a mii de cartuşe introduse ilegal în România şi găsite cu ocazia percheziţiilor.

Practic, judecătorii au dispus la începutul lunii iunie confiscarea unui număr de 2.941 cartuşe de vânătoare cu alice diferire calibre nepercutate, 4 tuburi de cartuş percutat calibru 12, 20, 28 şi 36 mm, un tub cartuş percutat marca NIKE şi a 1.669 de cartuşe cu alice de diferite calibre (pentru vânătoare).

Surse apropiate lui Giorgio Albieri susţin că Daniela Dincă, care a ajuns în Italia ca îngrijitoare a surorii lui Albiero şi care i-a intrat în graţii italianului, n-ar fi străină de afacerea traficului cu muniţie. Oamenii din anturaj consultaţi de „Adevărul” susţin că muniţia era introdusă ilegal în România pentru a fi vândută italienilor care veneau la vânătoare pe domeniul deţinut de Albieri fiind camuflată în aparate de cafea, Daniela Dincă fiind de faţă când Giorgio Albieri prelua muniţia din aparate.  

Citeşte mai departe pe Adevărul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS