Gheorghe Dincă va fi dus joi seară de la Penitenciarul Jilava la sediul central al DIICOT pentru noi audieri, potrivit Agerpres. Gheorghe Dincă a fost audiat de procurorii DIICOT o singură dată, la Craiova. Duminică seara, la audieri el a spus că le-a ucis pe cele două fete, după ce inițial a negat.
Dosarul Caracal a fost preluat joi de structura centrală a DIICOT, de la DIICOT Craiova, fiind invocate complexitatea cauzei, mediatizarea excesivă şi resursele tehnice şi umane necesare aflării adevărului.
Tot joi, Gheorghe Dincă a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală, după ce a susținut că a fost lovit cu picioarele de anchetatori, la perchezițiile din locuința sa. El a susţinut că are fracturi la coaste.
Vineri, bărbatul ar urma să fie dus la Poliția Română pentru a fi supus testului cu aparatul poligraf.