1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCeaiuri pentru un păr frumos

Ceaiuri pentru un păr frumos

Fie că eşti fan sau nu al ceaiului ca băutură relaxantă sau terapeutică, dacă eşti în căutarea unor soluţii naturale pentru îngrijirea părului, ai putea să încerci ceaiurile de plante.

Dacă ai părul blond sau şaten deschis, natural, nevopsit, îi poţi oferi străluciri blonde cu ajutorul decoctului de muşeţel, notează clicksanatate.ro. Pune pe foc două mâini de muşeţel într-un vas cu un litru de apă rece şi aşteaptă să înceapă fierberea. Lasă la foc mic 30 de minute, apoi strecoară ceaiul. Stoarce în el zeama de la o lămâie şi adaugă două linguri de vodcă.

După ce ţi-ai spălat părul cu şampon şi te-ai clătit bine cu apă, foloseşte ceaiul de muşeţel pentru ultima clătire a părului.

Pentru a reda strălucirea părului natural şaten închis sau brunet, apelează la o infuzie de cimbru, salvie, frunze de nuc sau iederă.

Fierbe doi litri de apă şi toarnă peste 100 g de frunze de nuc tocate, 1 lingură de cimbru, 1 lingură de salvie şi câteva frunze de iederă. Lasă la infuzat 15 minute, apoi strecoară lichidul şi foloseşte-l pentru clătirea părului. Pentru mascarea primelor fire de păr alb apărute într-un păr şaten închis sau brunet, foloseşte infuzia de salvie.

Dacă te confrunţi cu mătreaţa, foloseşte un decoct de urzică pentru orice tip de păr sau o infuzie de rozmarin (dacă ai părul închis la culoare).

Pentru decoctul de urzică, ai nevoie de 3 linguri de plantă uscată pe care o pui la fiert într-un litru de apă.

Laşi să clocotească 5 minute din momentul în care începe să fiarbă. Apoi, opreşte focul şi acoperi vasul pentru încă 10 minute, după care strecori.

Pentru infuzia de rozmarin, toarnă un litru de apă fierbinte peste două linguri de plantă uscată. Lasă la infuzat 15 minute, apoi strecoară. Această infuzie este utilă şi pentru prevenirea căderii părului şi favorizarea creşterii acestuia.

Ceaiul verde 

Datorită conţinutului bogat în antioxidanţi, ceaiul verde este excelent pentru revitalizarea părului. Acesta este indicat mai ales vara, atunci când acesta are de suferit din cauza razelor puternice ale soarelui, sau iarna, atunci când purtăm mai tot timpul căciulă. În plus, ceaiul verde le este indicat şi persoanelor cu părul gras, deoarece poate regla secreţia de sebum. 

Ceaiul de rozmarin 

Se spune despre el că este un tratament-minune în ceea ce priveşte căderea excesivă a părului. Aşadar, dacă vrei să scapi odată pentru totdeauna de această problemă, poţi apela cu încredere la el. Dacă părul tău se rupe foarte uşor, ceaiul de urzică este cel la care ar trebui să apelezi. Acest ceai întăreşte firul de păr de la rădăcină şi până la vârfuri şi îi redă strălucirea şi supleţea. 

Ceaiul de lavandă

Pentru a preîntâmpina apariţia firelor albe de păr, foloseşte cu încredere ceai de lavandă. Se spune despre el, de asemenea, că poate fixa culoarea părului, după vopsire, pentru mai mult timp. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS