2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDNA spune că a clasat doar o parte din dosarul primarului Cătălin Cherecheş

DNA spune că a clasat doar o parte din dosarul primarului Cătălin Cherecheş

DNA spune că a clasat doar o parte din dosarul în care este vizat primarul din Baia Mare Cătălin Cherecheș, respectiv un dosar disjuns din cel în care edilul a fost trimis în judecată în septembrie 2018, pentru fapte de corupție, potrivit hotnews.

Dosarul în care Cherecheș a fost trimis în judecată se află pe rolul Tribunalului Maramurș, a transmis DNA, la o zi după ce Cherecheș a susținut că procurorii i-ar fi clasat dosarul deschis în 2013 pentru abuz în serviciu, luare de mită în formă continuată, efectuarea de operațiuni financiare, acte de comerţ incompatibile cu funcția, instigare la abuz în serviciu, respectiv trafic de influenţă.

DNA precizează, într-un răspuns transmis marți la solicitarea HotNews.ro, că în dosarul la care face referire Cătălin Cherecheș, deschis în 2013 la DNA – Serviciul teritorial Cluj, primarul din Baia Mare a fost trimis în judecată în 19 septembrie 2018 pentru mai multe infracţiuni săvârşite în calitatea sa de edil. Potrivit DNA, în prezent dosarul se află pe rolul Tribunalului Maramureș în procedura de cameră preliminară, cu termen de judecată în 16 septembrie.

Din dosarul trimis în judecată în 2018, s-a disjuns și s-a format un alt dosar vizându-l pe Cătălin Cherecheș, pentru alte presupuse infracțiuni, respectiv abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, luare de mită în formă continuată; trafic de influență în formă continuată; efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește, precum și cu privire la alte persoane, afirmă DNA.

Citeşte continuarea pe hotnews.

Sursahotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS