4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTransportul public din Craiova, modernizare de 41 de milioane de euro

Transportul public din Craiova, modernizare de 41 de milioane de euro

Transportul public din Craiova va fi îmbunătăţit prin intermediul a trei proiecte cu fonduri europene. Acestea au o valoare totală de 196 de milioane de lei, adică peste 41 de milioane de euro.

Banii se duc însă mai mult spre modernizarea infrastructurii aferente transportului public de călători din oraş şi mai puţin spre achiziţionarea de mijloace moderne de transport în comun. Un singur proiect prevede, printre altele, înnoirea parcului auto al SC RAT SRL cu 16 autobuze electrice noi.

Consiliul Local (CL) Craiova se va întruni, astăzi, în şedinţă extraordinară, pentru a aproba implementarea celor trei proiecte cu fonduri europene. Acestea s-ar afla în etapa preliminară semnării contractului de finanţare, autorităţiile dând asigurări că banii de la UE vor ajunge în Bănie.

Suma totală, circa 196 de milioane de lei, adică peste 41 de milioane de euro, va merge însă mai mult spre modernizarea infrastructurii aferente transportului public de călători.

Transportul public din Craiova, îmbunătăţit pe partea de infrastructură

Vorbim aici de modernizarea depoului de tramvaie, a reţelei de contact şi a căii de rulare din incinta depoului, de extinderea sistemului de management al traficului şi de reabilitarea a 1.400 m de cale dublă de rulare a tramvaiului de pe strada Henry Ford.

Calea de tramvai de pe strada Henry Ford
Calea de rulare a tramvaiului de pe strada Henry Ford va fi reabilitată

În plus, unul dintre proiecte prevede şi achiziţionarea a 16 autobuze electrice. Restul de 30 de autobuze electrice anunţate, pentru care Primăria Craiova a demarat licitaţia (la pachet cu cele 16), ar fi pe o listă de rezervă, în aşteptarea de fonduri europene neconsumate.

Flota de mijloace de transport în comun a Craiovei ar urma să fie completată cu cele 40 de autobuze Diesel Euro 6, care vor fi achiziţionate cu banii împrumutaţi de la BERD. De la cele 17 tramvaie noi promise, aflate în licitaţie la Ministerul Dezvoltării Regionale, craiovenii îşi pot lua gândul în următorii doi sau chiar trei ani.

Partea de cofinanţare a primăriei la toate aceste proiecte este de 3,7 milioane de lei, adică 787.000 de euro.

Ce presupune modernizarea depoului de tramvaie

Primul proiect cu fonduri europene se referă la „Modernizare depou şi modernizarea staţiilor de redresare pentru alimentarea electrică a tramvaielor“. Acesta prevede reabilitarea clădirilor din incinta depoului de tramvai şi dotarea cu echipamente şi utilaje specifice activităţii de întreţinere şi reparaţii tramvaie.

În plus, va fi modernizată şi calea de rulare a tramvaiului din curtea depoului. Mai exact, se vor înlocui şinele şi echipamentele de cale, respectiv 37 de schimbătoare de cale simple, 37 de încălzitoare de macaz şi şapte ungătoare de şină, montate înaintea macazurilor.

În conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare şi selecţie, valoarea totală a proiectului este de 61.046.070,09 lei (inclusiv TVA). Din aceşti bani, valoarea totală eligibilă este în sumă de 60.522.470,09 lei. Contribuţia Craiovei la acest proiect (cheltuielile neeligibile și cei 2% din valoarea eligibilă) este de 1.210.449,40 lei.

Autobuze electrice la pachet cu sistem de management al traficului

Cel de-al doilea proiect de pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi are ca obiect „modernizarea sistemului de transport public cu autobuzul în Craiova“. El are o valoare totală de 76.004.854,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă este de 65.822.125,74 lei. Totalul cheltuielilor neeligibile este de 10.182.728,98 lei. Aici, contribuţia de la bugetul local al Craiovei va fi de 1.316.442,51 lei.

Proiectul propune o serie de intervenţii „care vor contribui la îmbunătăţirea eficienţei transportului public de călători din Craiova, a frecvenţei şi a timpilor săi de parcurs“, după cum se explică în raportul ataşat proiectului.

Concret, vor fi achiziţionate 16 autobuze electrice şi va fi extins sistemul de management al traficului prin integrarea a cinci intersecţii importante din Craiova, din care patru nesemaforizate. Asta ar face ca transportul cu autobuzul să aibă un nivel de fluenţă asemănător cu cel din traficul auto, pentru că „va exista o prioritizare a autobuzelor la tranzitarea intersecţiilor“.

Pe Calea Bucureşti se va extinde sistemul de management al traficului, pentru prioritizarea tramvaielor şi autobuzelor în intersecţii
Pe Calea Bucureşti se va extinde sistemul de management al traficului, pentru prioritizarea tramvaielor şi autobuzelor în intersecţii

Vorbim aici de 98 de semafoare şi cinci automate de dirijare a circulaţiei instalate în cele cinci intersecţii şi de 30 de detectori instalaţi în vederea prioritizării în trafic a autobuzelor. În plus, vor fi şi 2,2 km de canalizație executată pe carosabil şi trotuare, pentru amplasarea de cabluri în vederea semaforizării intersecţiilor respective.

Calea de rulare a tramvaiului de pe strada Henry Ford, reabilitată

Ultimul proiect se referă la transportul public cu tramvaiul şi are ca obiect reabilitarea a 1,4 km de cale dublă de rulare de pe strada Henry Ford. Valoarea totală a lui este de 58.971.744,61 lei (inclusiv TVA), din care contribuția proprie a municipiului Craiova – 1.172.368,62 lei. Proiectul mai prevede şi reabilitarea a trei staţii de redresare şi a echipamentelor aferente pentru alimentarea electrică a tramvaielor. Şi la acest proiect este prevăzută o extindere a sistemului de management al traficului.

Trei intersecţii de pe bulevardul Decebal vor fi integrate în sistemul de management al traficului, pentru o prioritizare a circulaţiei tramvaiului
Trei intersecţii de pe bulevardul Decebal vor fi integrate în sistemul de management al traficului, pentru o prioritizare a circulaţiei tramvaiului

Vorbim aici de integrarea în sistem a nouă intersecţii, din care două pe Calea Bucureşti, trei pe bulevardul Decebal şi patru pe strada Henry Ford, în vederea asigurării priorităţii în trafic a tramvaielor.

Prioritizarea tramvaielor în intersecţii ar urma să se facă fără a se produce congestii în trafic, după cum se menţionează în proiect. Pentru asta, tramvaiele ce vor fi achiziţionate în viitor vor fi dotate, ulterior, cu echipamente de monitorizare şi dirijare în trafic, care să permită atingerea obiectivului de prioritizare.Transportul public din Craiova, modernizare de 41 de milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS