6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn oltean a rămas şi fără lemne şi fără bani

Un oltean a rămas şi fără lemne şi fără bani

Un oltean a rămas şi fără lemne şi fără bani, după ce azi a fost prins de polițiștii olteni fără acte de provenienţă.

Un oltean a rămas şi fără lemne şi fără bani

Astăzi, polițiștii Secției Rurală Bobicești au depistat în trafic, pe raza satului Poiana Mare, din comuna Morunglav, un ansamblul de vehicule, încărcat cu material lemnos. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că materialul lemnos era transportat de către un pădurar, fără ca acesta să dețină aviz de însoțire pentru cantitatea de 2.75 metri cubi lemn de foc, specia gârniță.

Poliţiştii au sancţionat contravenţional bărbatul, de 50 de ani, din comuna Morunglav cu amendă în valoare de 5.000 de lei. Totodată, cei 2.75 metri cubi de material lemnos, în valoare de 960 de lei, au fost confiscaţi şi predaţi Ocolului Silvic Balș.

Ce spune legea

Potrivit legii, în cazul recoltării lemnului din fondul forestier național sau din vegetația forestieră din afara acestuia, legalitatea provenienței materialelor lemnoase se atestă prin următoarele documente:

  • actul de punere în valoare,
  • autorizația de exploatare (în termen);
  • procesul-verbal de predare a parchetului;
  • avizul de însoțire a materialelor lemnoase în cazul expedierii, deținerii, transportului, depozitării, prelucrării sau comercializării materialelor lemnoase.

Alte cazuri

În cazul transportării materialelor lemnoase de la locul recoltării (indiferent de mijlocul de transport), legalitatea provenienței acestora se face prin intermediul avizului de însoțire a materialelor lemnoase.

În cazul achiziționării de materiale lemnoase, legalitatea deținerii acestora se face în baza avizului de însoțire a materialelor lemnoase, în care la rubrica destinatar sunt completate datele cumpărătorului.

ATENȚIE!!! Deținerea de materiale lemnoase fără documente care să ateste legalitatea provenienței acestora sau transportul materialelor lemnoase fără aviz de însoțire sau cu aviz de însoțire a cărui valabilitate a expirat, constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 3.000 la 10.000 lei (după caz) și reținerea materialelor lemnoase în vederea stabilirii provenienței și/sau confiscarea acestora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS