Este anchetă la Suceava, unde un bebeluş a fost găsit mort, asfixiat într-o pungă, în gospodăria unei femei din Dorna Candrenilor, inginer la o multinaţională. Cazul a fost semnalat de un poliţist din sat, care a văzut femeia gravidă, iar astăzi a sesizat că aceasta nu mai are burtă, dar nici copil.
Surse din anchetă spun că zilele trecute un poliţist din satul Dorna Candrenilor a văzut femeia, care era gravidă. Astăzi, acesta a semnalat că femeia pare să fi născut, dar nu există niciun copil.
Bebeluş mort, într-o pungă
Mai multe echipaje de poliţie şi un procuror au descins la locuinţa femeii şi au găsit pruncul mort, într-o pungă, în curte. La ora transmiterii acestei ştiri fiind făcute cercetări pentru a stabili dacă fătul s-a născut viu sau mort. Naşterea ar fi avut loc în timpul nopţii de luni spre marţi.
Vecinii spun că nu este exclus ca mama să fi fost cea care a născut şi a omorât copilul, însă acest lucru urmează să fie stabilit de anchetă. De asemenea, sunt informaţii că femeia nu ar fi la prima sarcină în urma căreia pruncii au dispărut, mama fiind audiată. Femeia acuzată de pruncucidere este inginer la o companie multinaţională şi are trei copii, potrivit Mediafax.ro.
Valentina Grădinaru