3.4 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMarţi, 13 august 2019 - Ziua Informării Preventive

Marţi, 13 august 2019 – Ziua Informării Preventive

Astăzi, marţi, 13 august 2019, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj, alături de toate celelalte inspectorate pentru situaţii de urgenţă din ţară a desfăşurat activităţi specifice de informare preventivă, parte a unei campanii coordonate la nivel naţional de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Acţiunile au fost organizate în cadrul evenimentului generic denumit „Ziua Informării Preventive”, devenit deja o tradiţie în domeniul informării populaţiei cu privire la riscurile la care este expusă şi modul de comportare în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

13 august 2019 – Ziua Informării Preventive

Astfel, cadrele inspectoratului au participat la o serie de acţiuni menite să popularizeze în rândul cetăţenilor măsurile specifice de prevenire a situaţiilor de urgenţă.

La Centrele comerciale ELECTROPUTERE MALL, MERCUR CENTER și HYPERMARKETUL AUCHAN – Craiovița, au fost organizate puncte de informare preventivă dedicate transmiterii către populaţie a mesajelor referitoare în special la măsurile de prevenire specifice pe tipuri de risc, unde au fost distribuite către populație un număr de peste 1000 buc. flyere.

La nivelul tuturor subunităţilor de intervenţie din judeţ, ziua de 13.08.2019, a fost declarată „Ziua Porţilor Deschise”, fiind aşteptaţi să ne viziteze toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre, dar şi să vizualizeze tehnica de intervenţie pe care o utilizăm pentru îndeplinirea misiunilor ce revin instituţiei noastre.

Suntem conştienţi de faptul că informarea preventivă a populaţiei necesită un efort susţinut şi continuu pentru realizarea obiectivelor scontate, drept pentru care unitatea noastră îşi va asuma şi în viitor desfăşurarea acestor acţiuni. Mereu vom fi în mijlocul comunităţii pe care ne-am angajat să o protejăm şi să o salvăm!     

Aşadar, în cele mai multe cazuri vorbim despre neglijenţă şi neatenţie. O simplă scânteie vă poate aprinde locuinţa!

Pentru siguranța copiilor este necesar să respectaţi următoarele măsuri.

  • păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care aceștia nu au acces;
  • înlăturați orice curiozitate a copilului în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;
  • nu îl lăsa singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune;
  • învăţă-l cum să utilizeze sursele de aprindere și cum să se comporte în situaţii de pericol.

Învață copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:

  • dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
  • dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă – 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;

ATENȚIE! nu trebuie să se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de personalul din echipele de intervenţie când intră în locuință;

  • dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
  • atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

Totul este simplu şi la îndemâna noastră. Dacă acţionăm în mod responsabil, evităm declanşarea oricărei surse care produce incendii sau alte evenimente nefaste şi astfel putem „Preveni ghinionul”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS