1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrei femei au ajuns la spital bătute de soţii lor

Trei femei au ajuns la spital bătute de soţii lor

Trei femei au ajuns azi noapte în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi, după ce au fost lovite de câte o rudă. Două dintre victime au fost agresate de soţi. Una dintre ele le-a spus medicilor că soţul ei este preot, iar cealaltă că e poliţist.

Trei femei s-au prezentat în garda de marţi spre miercuri, după ce au fost lovite de membri ai familiei. Toate cele trei aveau vânătăi şi fuseseră lovite şi la coloană.

O pacientă de 44 de ani a declarat că a fost agresată de către soţ. Aceasta prezenta contuzii multiple, echimoze multiple şi traumatism vertebro-medular la nivelul coloanei cervicale, fără interesare mielică, după examenul clinic şi explorările paraclinice. A doua pacientă, 46 de ani şi ea prezenta echimoze la nivelul membrelor, la nivel lombar. Pacienta a fost de asemenea evaluată în urgenţă, tratată cu recomandări de a consulta medicul în ambulator şi de a continua tratamentul la domiciliu. Ambele paciente au plecat către locul de muncă, a declarat Diana Cimpoeşu, medic şef al UPU SMURD Iaşi.

Femeia de 44 de ani le-a spus medicilor că cel care a bătut-o este soţul ei şi că acesta este preot. Cealaltă pacienta de 46 de ani ar fi fost lovită de către soţul care este poliţist. O a treia victimă a violenţei domestice a avut nevoie de îngrijiri medicale în UPU. Este vorba despre o tânără de 18 ani care le-a spus medicilor că a fost lovită de tată cu o scândură. Potrivit medicului, niciuna dintre femei nu a avut leziuni cu risc vital şi nu a avut nevoie de internare. Deocamdată niciuna dintre ele nu a depus plângere la poliţie, potrivit Mediafax.ro.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS