Administratorii de la asociaţiile de proprietari sunt obligaţi să-şi completeze studiile profesionale în domeniu. Conform standardului ocupaţional pentru ocupaţia de administrator este necesar un program de educaţie şi formare profesională cu o durată totală de 720 de ore. Sunt necesare 240 de ore de teorie şi 480 de practică. persoanele care nu întrunesc aceste condiţii nu vor mai putea ocupa funcţia de administrator.
Primăria Craiova le-a solicitat celor peste 400 de administratori de la asociaţiile de proprietari ca până la data de 28.09.2019 să prezinte certificatele de calificare profesională. Cu alte cuvinte, administratorii erau obligaţi să-şi completeze studiile profesionale până la acest moment, dacă vor să-şi continue activitatea în domeniu.
Acte necesare
În acest sens, administratorul va depune la registratura Primăriei Craiova o cerere însoţită de următoarele documente justificative:
-actul de identitate în copie conform cu originalul
-certificatul de calificare profesională pentru ocupaţia de administrator de condominii
-cazier judiciar care să ateste că nu a suferit nici o condamnare pentru o infracţiune de natură economico.financiară
-cazier fiscal
-chitanţa care atestă plata taxei pentru eliberarea atestatului
Atestatul astfel preschimbat este valabil 4 ani şi poate fi reînnoit în aceleaşi condiţii. Inacţiunea administratorului de a preschimba atestatul până la termenul limită de 28.09.2019, determină automat imposibilitatea exercitării activităţii de administrator.